lumea adam(a)ică

M-au amuzat câteva căutări prin care s-a ajuns în lumea adam(a)ică. De fapt, am mai scris de-astea aici şi aici.

Limbajul ăsta îşi are capcanele lui, dar prea ne e în vintre, ca să-l putem lepăda acum… Până-atunci, mai zâmbim pe la colţuri de buze ori pleoape.

(Cum am zâmbit când mi-a povestit cineva că a pufnit audienţa în râs – mai mult sau mai puţin pe înfundate -, când interpretul l-a prezentat pe vorbitor: Fratele Coy va transmite mesajul.)

(Cum am zâmbit la numele lui Putin în franceză: Poutine, ca să nu iasă o porcărioară din pronunţarea lui. Şi, bineînţeles că pe Bush, l-au scris Bouche… dar asta numai de haz.)

Să ne de(s)tindem!

1. cum intelegem ca limba e o comoara

- Încercăm să (ne-)o smulgem.

Continue reading Ce se (mai) caută…