lumea adam(a)ică

Prima reacţie a fost să râd: A.Dama primind mesaj de la Adam.

Apoi m-am întrebat dacă aţi primit şi voi mesaje de la el?

Subiectul e incitant, nu-i aşa? You are an Animal. Cu majusculă. Şi mai spune că gândeşte înainte de a trimite: I think!

Să-l întreb ce nume i-au mai rămas în desaga minţii, dacă tot a mai apărut un animal?

Animală?

Să-l întreb dacă se referea la animalul politic ori social, la animalul vorbitor, la animalul raţional, la animalul care mitologizează (A. Oişteanu) sau la animalul care blogăreşte?

Să-i răspund: tu eşti om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?!

*

P.S. Din principiu, nu deschid astfel de mesaje. N-am idee despre ce e vorba, dar l-am luat pe post de banc. Până facem post de bancuri.

Faza cu dezacordul gramatical comis de Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei a aprins rapid spiritele, parcă într-un concurs de a redemonstra actualitatea lui Caragiale.

Îmi amintesc că după decembrie ‘89, când erau la modă lozincile: Armata e cu noi! Dumnezeu este cu noi!, cursul magistral de Caragiale a fost deschis cu cuvintele: Caragiale e cu noi!

Iată că şi după 20 de ani, e tot cu noi…

Dar nu atât dezacordul acesta ne-a atras atenţia:

niciunul dintre elevi n-au nimic de suferit,

cu toate că, de la un ministru, şi încă nu de la oricare, ci chiar de la cel al Educaţiei, te aştepţi la muuuult mai mult, cât mai ales formularea bestială în care se dă definiţia interpretării unui text la prima vedere:

…pentru ca textul la prima vedere este un text pe care trebuie sa-l comentezi asa cum este el.

Iată o mostră de înţelepciune demenţială! Eu zic să înrămăm definiţia şi să cerem să apară, ca notă, pe fiecare subiect de examen ori de teză de acum înainte, ca să ştie tot şcolerul cum să ia textul aşa cum e el.

Videoclipul de mai jos trebuie urmărit până la capăt! Neapărat până la capăt!

*

*

Teoretic, guvernul andalusian a interzis accesul pe El caminito del Rey, pentru că nu puţini au fost cei care şi-au pierdut viaţa. Însă mai există aventurieri care ignoră interdicţiile şi pornesc pe calea… îngustă şi, mai ales, înaltă. 

Eu am urmărit înregistrarea cu sentimentul că asist la nişte cursuri cu terminologie prea pretenţioasă şi care durează insolent.

Am urmărit-o cu sentimentul că acolo nu-ţi mai foloseşte poezia, cum nu i-a folosit publicului de la “Primăvara poeţilor”. Continue reading Calea Regelui…

Cunoaştem o serie de scenarii sacrificiale.

Cu unele ne obişnuim încă din copilărie, despre altele aflăm mai târziu. 

Nu de puţine ori, ele rămân de neînţeles. 

Continue reading Sacrificially deleted…

Am reascultat Pasărea Colibri. Şi când am ajuns la piesa “Alcool”, am constatat că participarea spectatorilor este de-a dreptul impresionantă.

Şi m-am întrebat: de ce? Oare chiar îi reprezintă acest cântec atât de bine, încât îl trăiesc intens, până la ultima respiraţie? 

Versurile spun o poveste comună: un tip care face parte din elită dă în patima alcoolului, îşi bate nevasta şi o schimbă cu o târâtură, care-i toacă banii, iar el rămâne în mocirlă, un alt beţiv în zdrenţe ca toţi prăpădiţii. E povestea unei căderi, se precizează de la bun început. 

Ciudat însă cum se identifică marea masă de oameni cu “cazul în speţă”! Ai zice că toţi participă la o supraaglomerată şedinţă de terapie de grup. Continue reading Terapie cu Pasărea Colibri…

Vă mai amintiţi că la şcoală am studiat basmul cult?

Dar basmul incult?

Ei bine, basm incult nu există.

Însă, în ce priveşte umorul… eu zic că se poate şi de unul, şi de altul.

*

*

Şi (ele)… zăpăciţii:

*

Şi-acum, cu mintea mea de blond-şatenă , m-am gândit la următoarele chestiuni. Dacă limbajul este o oglindă a realităţii, un sistem de semne care serveşte comunicării şi exprimării – nu doar pentru oameni – cât de convenţional e limbajul?

• În prima imagine, chiar dacă scrisul de pe pancartă este invers, oricine (cu condiţia să ştie engleză) face un mic efort îl poate citi până la capăt şi ajunge la semnificaţia mesajului.

• În a doua imagine, chiar dacă literele sunt inversate, oricine recunoaşte cuvântul şi realizează şi semnificaţia lui în contextul circulaţiei pe drumurile publice.

Continue reading (Şi) de-aceea iubiţi blondele……

La un examen de franceză, cu studenţi de la Învăţământ la distanţă…

Studenţii se aşază în bănci, e vorba de aproape 100 de inşi, într-un amfiteatru măreţ.

Subiectele sunt scrise pe tablă – că doar şi exerciţiul de a scrie indicaţia de muncă spune ceva despre abilităţile lor discursive într-o limbă străină – vreo 5 subiecte pentru 2 ore de lucru.

Transcrierea subiectelor durează 15-20 de min.

Toată lumea se potoleşte, s-a terminat cu scrisul de pe tablă, fiecare îşi vede de rezolvare în propria foaie.

Peste încă vreo 15 min., un tip vine cu hârtia la catedră. Avea subiectele scrise pe hârtie, dar la rezolvare, nimic… nimic.

Predă lucrarea şi întreabă:

- Nu vă supăraţi, aici nu e examenul de engleză?

…

…

Deci, spuneţi şi voi, cum e posibil să scrii 20 de min. subiectele, să mai stai 15 min. ca să constaţi că nu ştii nimic, iar apoi să cedezi că… te-ai încurcat în… limbi străine… sau în… săli de examen?

Demenţial! Mai tare ca un banc bun!

Recunoaşteţi interpelarea? Ştiţi cu aproximaţie vârsta emiţătorului?

V-aţi gândit cu siguranţă că în cele 10 min. de pauză (plus/minus 5 min.), un elev strigă în gura mare prin clasă după ajutor!

Nu, nu mai suntem “pe vremea aia”.

Suntem pe vremea când fraierul funcţionează puţin diferit: forma diferă, e mise à jour, dar conţinutul rămâne. Adică “fraierul” e mereu cel care munceşte şi pentru alţii, într-o clasă. E bonomul pe care toţi îl trag de barbă să mai scuipe-o temă gata făcută, nou-nouţă. Conţinutul e acelaşi… şi e politico-religios pe deasupra: unul pentru toţi. Formele s-au schimbat, graţie tehnicii minunate de care dispunem.

Dacă într-o vreme, fraierul accepta cu chiu cu vai să-şi dea caieţelul într-o pauză să se-nfrupte toţi în 10 min. din munca lui de ceasuri “din chilie”, acum strigarea se face… pe chat. Yahoo messenger e un excelent locus communis pentru sinistraţii clasei. I se îngăduie un timp celui care binevoieşte să muncească, după care, se face strigarea:

Continue reading Bă, care v-aţi făcut tema?…

“Mă simt bine… vreau sânge!” – exclamă un adolescent costumat în vampir la o petrecere de Halloween la Cluj…

Nişte copii şi-au întrebat părinţii dacă îi lasă la petrecerea de Halloween organizată la şcoală. În loc să le spună “da” sau “nu”, părinţii le-au explicat copiilor ce înseamnă această sărbătoare. Când s-a făcut lista cu cei care urmau să participe, respectivii elevi au refuzat… A fost alegerea lor.

În spaţiul românesc, Halloween-ul, importat recent din geografia festivă americană, e prilej de comercializare a chinezăriilor de tot felul (de la dovleci, lumânări şi scheleţi la diverse costume), e încă un divertisment, o ocazie de petrecere, mâncare şi băutură (nici vorbă de “candidele” candies), de chef, în care se reproduc, de cele mai multe ori fără discernământ, practicile corespondente sărbătorii.

Două aspecte ni se par importante vizavi de această sărbătoare:

1. În primul rând, circulaţia sărbătorilor în alte arii geografice presupune o resemantizare a lor.

Originea sărbătorii Halloween trebuie căutată în mitologia celtică, respectiv în sărbătoarea Anului Nou (noaptea dinspre 31 octombrie spre 1 noiembrie), care se numea Samhain. Pentru că celţii credeau că divinităţile lor locuiesc în morminte, că sunt fiinţe supraomeneşti, nu supranaturale (H. Hubert), cu ocazia sărbătorilor, aceste divinităţi erau supuse unor rituri de “întinerire”. După strângerea recoltelor, spiritele rele veneau să-i tulbure pe cei vii. Oamenii aprindeau focuri pe dealuri, lumini în case, pentru a îndepărta aceste spirite rele.

O resemantizare a sărbătorii are loc după cucerirea romană (prin sec. 1 d.H.), adăugându-se conţinuturile sărbătorii morţilor – Feralia şi ale zeiţei Pomona – zeiţa fructelor şi livezilor (ne putem gândi în acest context la românescul pomană). Alte resemantizări au loc mai târziu (Papa Bonifaciu al IV-lea stabileşte o Zi a Tuturor Sfinţilor – iniţial sărbătorită pe 13 Mai, dar mutată apoi pe 1 Noiembrie – francezii au la Toussaint, românii au Ziua Morţilor).

Sărbătoarea a fost apoi “exportată” peste ocean, în sec. 19, de irlandezii care s-au stabilit pe noul continent. Ea a căpătat un aspect popular şi comercial, iar practicile care s-au încetăţenit cu această ocazie sunt cele pe care le ştim şi azi: decuparea dovlecilor, aprinderea lumânărilor în interiorul lor, purtarea măştilor, cu precădere a celor reprezentând fantome, vampiri, demoni, vrăjitoare şi alte făpturi ale nopţii, colindatul din casă în casă – trick-or-treating etc.

Readucerea ei în spaţiul european, în spaţiul românesc, are loc sub formă de “divertisment”, resemantizarea având loc în sensul degradării sărbătorii.

2. În al doilea rând, necunoaşterea semnificaţiei sărbătorii, face ca ea să fie sub semnul lui ca şi cum. Vampirul mascat nu cunoaşte motivaţia deghizării sale. Gestul de punere a măştii e pentru el un prilej de a face haz, un act gregar.

Un musulman care s-a naturalizat în Canada – fără a cunoaşte, precum vampirul de mai sus, semnificaţia Crăciunului – şi-a decorat sufrageria cu un imens brad de Crăciun, aşa, ca la case mari. Omul a adormit bine, iar când s-a trezit noaptea să meargă la baie, a văzut profilul bradului din sufragerie şi s-a speriat de moarte. Bondoc cum era, s-a rostogolit pe duşumea ca o minge. El uitase, bineînţeles, că împodobise brad de Crăciun… Ce semnificaţie avea pentru el sărbătoarea? Dincolo de tradiţionalul brad, oare auzise măcar de naşterea Mântuitorului?

La noi, Halloween-ul e doar ocazie de petrecere şi chef, cum spuneam, de comercializare a tuturor chinezăriilor, de divertisment. Necunoaşterea semnificaţiei sărbătorii, duce la o participare “ca şi cum”, iar masca nu mai are funcţie de protejare a identităţii celui care o poartă. Gestul de punere a măştii e superfluu, afişare vanitoasă, act de snobism sau… moft.