lumea adam(a)ică

Răspunsul Luminiţei Urs a venit sub forma unei imagini, cu precizarea că…

poezia-i pe tot locul, în aer…

…şi în trompele elefanţilor!

*

Acest exerciţiu sinestezic şi hedonist a survenit spontan şi năucitor. N-are a face cu publicitatea. El a izbucnit sărbătoreşte, ca această zi specială!!! 

O plimbare spontană pe Escada, cum se sărută lumina cu pământul în zorii zilei. 

O alergare sprinţară de copilă, ce arde de nerăbdare să-i spună bunicului la ureche că a găsit o comoară sub cireşul din grădină.

Există aici ceva din agilitatea căprioarei care fentează alicele ţâşnite din puşca vânătorului.

Există şi ceva din repeziciunea cascadei în terase, îmbrăţisând fără ruşine trupul fecioarei.

Cu Escada, adulmecăm mireasma săltăreaţă a dumbravei minunate şi adunăm bucheţele de flori pentru coroniţa de premiul I. E mireasma care cocoloşeşte visarea.

E o joacă de-a v-aţi ascunselea în ritm de dans slavon, printre copacii pădurii drepţi, ca la onor, când pajul aleargă după fata frumoasă, bucuros că îi aude rochia prinzându-se între puieţi. Continue reading Cu gondola printre parfumuri…

După ce-ai terminat de înghiţit, cum să mai găseşti în farfurie totul intact? Poate aşa se-ntâmplă doar cu revelaţia. O mănânci, şi e tot acolo. Cât ţine minunarea în faţa ei?

Cât ţine emoţia? Ce fel de emoţie?

*

Când am ascultat prima dată Requiem-ul lui Mozart, n-am putut schimba placa vreme de două săptămâni încheiate. Pe repeat, la nesfârşit, exasperând pe oricine prin preajmă. Am scris poezii şi m-am rugat. Două săptămâni, niciun alt fel de altă muzică nu şi-a găsit calea spre mine, ca şi cum fiecare sunet al Requiem-ului trebuia mâncat separat, cu migală, înghiţit cu încetinitorul pentru a-i simţi gustul deplin. Un soi de ritual devorator. Şi devorant. Continue reading Cât ţine (în)minunarea?…

de luat cu condimentul acesta sonor

*

Apusul luminează bizar ferestrele Seminarului Teologic şi ale Spitalului de nebuni.

Mă opreşte din drum această combinaţie bizară.

Dispunerea geometrică a clădirilor permite luminii solare o anumită reflexie, ispititoare şi respingătoare en même temps.

Am sentimentul că în această dispunere mişcată a luminii pe ferestre se prinde sensul devenirii eterne.

Un astfel de moment de bonheur este sortit exclusiv memoriei mele, fiindcă nu poate fi redat cu niciun fel de mijloace vizuale, oricât de sofisticate ar fi.

Chiar acum, Dumnezeu mă iubeşte, cum îi iubeşte şi pe popi, şi pe nebuni.

Zborul e una dintre obsesiile comune tuturor humanoizilor.

Încă de la grădiniţă:

Pe zăpadă zboară, zboară

Cling, cling, cling o sănioară…

Sau de la şcoală:

Pupăza zbrr! pe-o dugheană… - interjecţie predicativă.

Şi până la moarte:

Timpul zboară, zboară

dar ce îl măsoară?

Zbor cu balonul sau

Zbor deasupra unui cuib de cuci sau

zbor în 11 septembrie 2001 sau

nu mai zbor.

Cel mai de dorit acum, ca de nou început, ar fi, totuşi, zborul serafimului din Isaia 6, 6:

Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

Aşa să fie.

Cu cântec.

JARS OF CLAY – I’LL FLY AWAY

Apărută în română la Humanitas, în traducerea Ioanei Pârvulescu, cartea lui Angelus Silesius, Călătorul heruvimic, ori “Vorbe de duh şi încheieri în rime întru contemplaţia divină călăuzitoare”, destinate “iubitorilor teologiei secrete şi vieţii contemplative întru duhovnicească desfătare” este o reală încântare şi o provocare.

Este o provocare pentru că nu poţi să nu te uimeşti în faţa acestor oameni care fac din contemplarea Dumnezeirii scopul vieţii:

“Al Său
întru necontenită tânjire
de a-L privi

Oricând muritorul

Johannes Angelus”

Pentru Angelus Silesius, este prea puţin să vadă îngerii. Tânjeşte cu toată fiinţa să vadă Dumnezeirea. Aruncând o privire în precuvântarea pentru cititori, am văzut că întâia carte a fost scrisă în 4 zile, “fără gând pregătitor şi fără anevoioasă precumpănire apoi”. Oare nu se cheamă asta inspiraţie?

Iată mai mai jos câteva stihuri întru delectare:

Continue reading Călător(ind) heruvimic cu Angelus Silesius…

…şi-o dau mai departe pe proprie răspundere.

Unii au zis că-i banc sec.

Alţii că-i scurtă şi la obiect.

Alţii că-i răsuflată. (De parcă ar fi fost cu gaz. Sau gaze. . Iar îmi amintesc de studenţii ăia care au scris că i-au gazat pe turişti la hotel, în loc să-i cazeze).

Şi încă unii au zis că-i o prostie.

Şi încă alţii că nu-i originală.

Pentru că toţi s-au deprins cu de-clişeizarea. Şi-s deştepţi şi declară (pe proprie răspundere) muuult mai poetic.

Dar nimeni nu L-a întrecut până acum:

Te iubesc cu o iubire veşnică. De aceea îţi păstrez bunătatea Mea.

Continue reading Am primit o declaraţie……

Aşa arată rod(n)ica mea Primăvară!

Mi-am mutat încet obiectivul aparatului dinspre terestru spre celest.

În prima imagine, aproape m-a uimit curgerea culorilor. Ca şi cum de la deal până acasă, copacii, iarba şi gardul s-au aqua-relizat.

În a doua imagine, incandescenţa solară vine dinspre pământul tridimensional/t.

Urmează în a treia imagine o simfonie a magnoliilor printre care se întrevăd “apucături” de cer.

Şi, în fine, florile înCRUCişatE! După ce calci pe ramuri de finici eşti atârnat pe trunchi! De lemn… Oricum, după cruce, e cer deplin. Pur şi simplu Cer.

Click pentru imagine mărită!

*

Deşi în engleză există substantivul compus tongue-twister, în franceză există virelangue, în italiană sciolilingua şi altele, of course, în alte limbi, în română avem doar parafraze de genul: încurcături / îmbârligături / sclinteli de limbă. Şi-am mai auzit şi expresia: fractură de limbă. Asta mi s-a părut tare.

Când eram mici, le învăţam pe de rost doar ca să-i uimim sau să-i chinuim pe alţii. Îi puneam să repete repede după noi, aşa că ieşeau tot felul de ciudăţenii (şi înjurături, printre altele). Pe-atunci, nu ne-am gândit că ar fi exerciţii de dicţie, nici nu ne-ar fi trecut prin cap că ar putea fi teste antispionaj, aşa cum se spune că făceau pandurii lui Tudor Vladimirescu pentru a-i identifica pe spionii greci sau turci care nu puteau pronunţa bine în română: Retevei de tei pe mirişte de mei.

Iată câteva încurcături de limbă pe care mi le amintesc de când eram copil şi altele învăţate mai târziu:

*Domnule dudar, dă-mi două dude dulci din dudul dumitale de dincolo de Dunăre!

*Florica Firea, fata fostului fochist Fănică Florea face fasole fiartă fără foc, fără fum, fiindcă focul face fum.

Continue reading Pe pisc cu-n pix în plisc…

Motto: Babelul e în fiecare dintre noi. Turnul Babel a fost construit în văzul tuturor, în afară. Încurcarea limbilor l-a mutat înăuntrul nostru.

“There is something terribly wrong with a culture inebriated by noise and gregariousness.” (Georg Steiner)

unus, a, um
duo, e, o
tres, ia
quattuor
quinque
sex
septem
octo
novem
decem

1. SEX

CEI ŞASE BURGHEZI AI LUI RODIN: Les Bourgeois de Calais

Povestea burghezilor n-a fost atât de simplă. Rodin şi-a început sculptura în 1884 şi a terminat-o în 1889, însă discuţiile pe marginea figurilor care compuneau grupul statuar şi tergiversarea financiară – cei care l-au angajat pe Rodin pentru această lucrare au refuzat la un moment dat să o mai finanţeze – au făcut ca abia în 1895 să fie plasat la locul lui monumentul.

Continue reading sex sex sex…