lumea adam(a)ică

Nu Te mai uita la ecran, Doamne!

Vezi figurina ce râde, rânjeşte, se prăpădeşte de râs?

…Se prăpădeşte…

Nu-s eu.

Nici măcar aia de plânge cu lacrimi că se-adună cât râul şi nu mai seacă.

…Mă seacă…

Nu-s eu.

Mai bine ia-Ţi faţa de la ecran, Doamne! Ai zice că toţi vorbesc de la obraz la obraz, ba cu inima-ntreagă, ba cu cea frântă, cu semnele de-ntrebare, şi cu mâinile mai mult sau mai puţin (in)decente.

Când-colo, fac feţe-feţe… când drăceşte, când îngereşte.

Nu Te mai uita la ecran, rogu-Te!

Nu mai apăsa nicio tastă!

Hai mai bine să scriem de mână!

Am uitat cum se rotunjeau literele şi cum începea să tremure scrisul de la vulcanii inimii.

Mai ţii minte când scris-ai chiar Tu cu degetul pe piatră? Cum s-a făcut lumină de jur împrejur, şi mai ales de la Faţă la faţă?

Să mă scrii şi acum de Mână, Te rog! Mai ştii scrie? De la un capăt la altul să-ncap pe ignifu(l)gi de Împărăţie.