Update 1% ştiinţă, 99% credinţă

Cei mai mulţi vă amintiţi de Tedi şi Luca, gemenii Dorei, care au venit pe lume sfidând ştiinţa şi prezicerile iresponsabile ale medicilor clujeni.

Când Dora s-a dus la control, având o problemă serioasă cu sarcina, respectiv exces de lichid, i s-a spus:

- Gagico, eşti tânără, îţi faci alţii!… Eu îţi dau 1% şanse pentru această sarcină… Ori îi scoatem afară, ori pleci acasă.

Deşi i s-a spus în repetate rânduri să asculte de medici, fiindcă viaţa ei era în pericol, Dora a rămas fermă în credinţa că Altcineva e responsabil pentru viaţa copiilor pe care-i purta în pântece, aşa că nu îi revenea ei decizia să le ia viaţa.

1% ştiinţă, 99% credinţă (V) - finalul începutului

În cele patru episoade anterioare, v-am relatat situaţia neobişnuită a sarcinii gemelare a Dorei, pe care ea s-a încăpăţânat să o ducă mai departe, chiar dacă nu a dus-o la termen, în ciuda tuturor riscurilor de a-şi pierde viaţa, atât ea, cât şi copilaşii ei. Gemenii - Luca Aurelius şi Alexandru Teodor - ar fi trebuit să vină pe lume în septembrie, în prima jumătate a lunii, dar s-au născut în 10 iulie 2006. Puteţi citi toate episoadele la categoria De (ne)crezut. Acesta e doar finalul începutului… Al unui început neobişnuit. Urmează cuprinsul… Începutul cuprinsului, cuprinsul lui, încheierea cuprinsului. Apoi…

Ceea ce nu v-am spus este că Dora are o soră geamănă… Deci, Dora a ştiut cum e să ai pe cineva lângă tine, în aceeaşi bancă, în aceeaşi clasă, cu care să povesteşti mai de aproape decât cu oricine, cu care să te cerţi pentru caiete, cu care să mergi la aceleaşi zile de naştere, aceleaşi grupe de copii etc. Când medicul de la Cluj i-a spus că, dacă printr-o minune, ar duce sarcina încă 3 săptămâni, l-ar salva… poate… un “poate” de 1%… pe cel mai mărişor… Cum putea Dora avea inimă să facă astfel de alegeri?

1% ştiinţă, 99% credinţă (IV)

AVERTISMENT!!! Urmează imagini şocante! Nu duceţi lectura mai departe cei care nu suportaţi! Fac această precizare, pentru că am asistat la câteva reacţii neplăcute în momentul derulării lor pe un ecran, în faţa altor privitori!

Acesta este al IV-lea episod dintr-o poveste adevărată de credinţă şi viaţă. Dora era în situaţia de a renunţa la gemenii pe care îi purta în pântec sau de a risca să moară pentru că lichidul în exces îi punea viaţa în pericol în orice moment. Puteţi citi episoadele anterioare aici, aici şi aici sau urmărind articolele din categoria “De (ne)crezut”.

Lupta pentru fiecare gram în plus

“În momentul în care i-am văzut, atât de mititei şi neajutoraţi, n-am putut decât să mă încredinţez şi să îi încredinţez pe ei în mâna Celui Atotputernic care mi-a îndrumat paşii acolo şi m-a vegheat în fiecare clipă să ajung să îi văd cu ochii mei. Am aflat ulterior că am fost la un pas să-mi pierd viaţa, deoarece, aşa cum s-a exprimat medicul, uterul meu a fost nu mare, ci uriaş, putea să cedeze şi să-mi provoace moartea, mie şi copilaşilor. În fiecare zi urmăream cât puneau în greutate, erau zile în care puneau zece grame, alteori mai multe, alteori scădeau. Erau zile în care mă bucuram, şi zile în care mă îngrijoram teribil, căci, fiind atât de mici, medicii făceau tot ce ţinea de ei, dar copiii trebuiau să lupte cu trupurile lor micuţe să supravieţuiască, iar progresele se vedeau foarte greu.

1% ştiinţă, 99% credinţă (III)

În episoadele anterioare, I şi II, v-am prezentat situaţia Dorei, cu sarcina ei gemelară, care nu putea fi dusă la termen din cauza excesului de lichid. Medicul profesor de la Cluj i-a cerut ori să plece din clinică, ori să avorteze. A fost o decizie cumplită, însă Dora a plecat din spital. Când a plecat, nu i-au dat niciun fel de analize din cele făcute acolo. Dora putea să moară în orice moment, dacă pereţii uterului cedau, din cauza presiunii exercitate de lichid. După ce sâmbătă, ca printr-o minune, a obţinut o programare la consultaţie la un medic de la clinica universitară din Debrecen, a pornit luni dimineaţa, neştiind ce îi mai rezervă drumul, neştiind dacă va ajunge măcar. Soţul ei şi prietena care îi însoţea, care vorbea maghiară, au parcurs drumul într-o stare de încordare greu de descris, pentru că, dacă se întâmpla să cedeze pereţii uterului pe drum, Dora murea cu siguranţă.

“E inuman să laşi pe cineva să ajungă în halul ăsta”

“Când am ajuns, în sfârşit, la Debrecen, medicul m-a privit cu multă compasiune, cu îngrijorare şi cu uimire făţişă, pentru că dimensiunea burţii mele era complet depăşită. După control, mi-a zis că trebuie să fiu văzută de o comisie de doctori şi de profesori de la clinica universitară unde mă aflam. Apoi se vor pronunţa ce e de făcut în cazul meu. M-au dus în mai multe laboratoare, mi-au făcut ecograf şi alte analize, iar când au văzut cât lichid aveam, au zis: E inuman să laşi pe cineva să ajungă în halul acesta! Au decis să mă oprească pentru trei zile la ei, să le administreze copiilor steroizi, urmând ca după trei zile să îmi facă cezariană. Mai mult de atât nu puteau face. Nu aveam cum să duc sarcina mai departe, iar ei sperau să salveze amândoi copiii, spre deosebire de cei de la Cluj care mi-au zis că nu am nicio şansă să îi aduc pe lume. Ba da: 1%.

1% ştiinţă, 99% credinţă (II)

Cei care au citit episodul anterior îşi amintesc că Dora avea o sarcină gemelară cu lichid în exces, iar medicul profesor de la Cluj, directorul clinicii, i-a spus în faţă: Gagico, îi scoatem afară! Eşti tânără, îţi faci alţii.

“Am încremenit. Tonul vocii lui suna de parcă nu vorbea despre nişte copii, ci despre nişte piese de maşină care trebuiau schimbate… Atunci, fără să stau pe gânduri, m-am ridicat şi i-am zis:

- Domnule profesor, eu îi vreau pe ăştia… îi vreau pe aceşti copii! Am dus sarcina aproape 6 luni, eram deja la 27 pe 28 de săptămâni, nu-mi venea să cred că, după ce îi simţeam cum mişcă, poate să-mi zică aşa uşor să renunţ la ei.

Îţi dau 1% şansă!

Când m-a auzit, mi-a replicat flegmatic:

- Treaba ta ce faci! Dacă vrei să mai rămâi la noi, îi scoatem afară! Eu nu le dau decât 1 % şanse de supravieţuire. Dacă tu crezi în ăla 1%, poţi pleca...“

1% ştiinţă, 99% credinţă (I)

Microexplicaţie: Sub acest titlu, vor fi cuprinse câteva postări care rezumă o extraordinară lecţie de viaţă şi de credinţă. Am fost de-aproape implicată în desfăşurarea evenimentelor, iar gândul că trebuie să dau mai departe această poveste adevărată nu mi-a dat linişte, încă de când mi-am făcut blogul, m-a obsedat, mi-a invadat zilele şi nopţile, m-a ţinut în priză, precum pe Columb gândul că trebuie să plece, fără să ştie dacă şi ajunge, ori precum pe Grandet gândul microbian că mai trebuie să pună ceva la ciorap. Am ştiut de la bun început că această lecţie de viaţă şi credinţă trebuie să ajungă la voi.

Am aşteptat să fie scrisă povestea de persoana care a trăit-o în mod direct (eu am trăit-o indirect), iar acum îi voi da ei cuvântul. Intervenţiile mele - când vor avea loc - vor fi alineate marcate prin caractere cursive. Având în vedere că întâmplarea relatată are legătură cu sistemul medical din România, mai bine zis cu găurile negre ale acestui sistem, cu faptul că, decât să lupte pentru viaţă, unii neonatologi luptă să-şi convingă pacientele să avorteze, îmi dau seama că unii vor citi în primul rând critica adusă implicit proastei funcţionări a sistemului. Dorinţa mea însă e să treceţi dincolo de această denunţare a hibelor, a tarelor, a infecţiei care ne afectează fără doar şi poate şi să realizaţi că Dumnezeu alege să lucreze şi să dea viaţă după cum e voia Sa suverană.

O sarcină gemelară care părea în ordine

“M-am întors în ţară la sfârşitul anului 2005, împreună cu primul meu băieţel care avea pe atunci 2 anişori, după ce făcuserăm o vizită la familia mea, stabilită dincolo de ocean. La câteva luni de la întoarcerea mea acasă, în Oradea, am aflat că sunt însărcinată şi că sarcina este gemelară… Primul gând a fost de frică… ce voi face? Eram conştientă că Dumnezeu este cu mine şi nu aveam de ce să mă tem, dar îmi aminteam de nopţile nedormite pe care le-am petrecut lângă Antonio - până când a împlinit doi ani, nu a avut nopţi liniştite…

Toate au decurs normal cu noua sarcină, până când am intrat în luna a cincea.