special pentru 12 b

12 b - singurii mei elevi, care mi-au rămas copii de suflet.

la câţiva am fost la nuntă când au decis să facă acest pas important în viaţă.

apoi le-am văzut odraslele.

unii încă nu s-au căsătorit.

ne-am (re)întâlnit după 10 ani. Amintirile au ţâşnit din toate colţurile trecutului în prezentul acoperit cu fulgi de bucurie, realizări, entuziasm şi viaţă nouă.

şi-au amintit că erau copii şi le treceau prin cap năzbâtii de tot felul.

mi-am amintit că abia terminasem facultatea şi mă-ntrebam cum va fi cu o clasă de copii pe mână.

(auto)biografie anonimă

Am primit şi eu (ca mulţi alţii, probabil), de la prieteni, această (auto)biografie anonimă. Poate zâmbiţi, poate vă plictiseşte, poate faceţi analize stilistice, poate vă inspiră silă, poate faceţi exerciţii de logică, poate vă lasă indiferenţi. Nevermind. I se poate întâmpla oricui. Eu am zâmbit. :)))

-

AUTOBIOGRAFIE ANONIMĂ ÎN CINCI CAPITOLE SCURTE

Capitolul I

Mă plimb pe stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
Cad în ea.
Sunt pierdut… Sunt neputincios.
Nu e greşeala mea.
Îmi va trebui mult ca să pot ieşi afară din ea.

Capitolul II

Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
Mă fac că n-o văd.
Cad în ea din nou.
Nu-mi vine să cred că mă aflu iarăşi în acelaşi loc, dar nu e vina mea.
Îmi va trebui mult timp ca să ies afară.

Capitolul III

Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
O văd că este acolo.
Cu toate acestea, cad în ea… este un obicei deja.
Ochii îmi sunt deschişi.
Ştiu unde mă aflu. Este greşeala mea. Ies afară imediat.

Capitolul IV

Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
O ocolesc.

Capitolul V

Mă plimb pe altă stradă.

_

Eh, eu aş continua aici. Aş spune că şi pe această altă stradă este o groapă adâncă. Şi totul se reia de la capăt. Perpetuum mobile. :)))

Tonomatul fără fiţe…

…fără fise, am vrut să zic!…

Camix mi-a aruncat un winamp la fileu şi, păcatele mele, l-am prins, fără să realizez ce muncă mă aşteaptă. E un fel de tratat de (s)cântecologie. Sau scâncetologie. Şi eu, care m-am dezis de ghici ce, am stat pe gânduri niţel… până s-au şifonat bine, dar n-au dat ortul. După care, am decis că, în măsura în care ludicul şi condiţia umană nu se pot separa, ca omul de umbră, voi intra-n joc. Şi peste ce-am dat? Eu, care habar n-am ce-i în computerul ăsta… Winampul mi-a încărcat nu mai puţin de 6118 melodii. Vă daţi seama ce zaruri mari s-au aruncat, ca să iasă combinaţia de răspunsuri de mai jos? Unele m-au lăsat fără cuvinte. Altele m-au amuzat bine. Vă las să vedeţi ce-a ieşit din căciulă sau din… tonomatul fără fise, fără fiţe… Arunc provocarea mai departe la: AnaAyana, Fake Jew Community, Jurnalul scrierii iubirii, Re-citirea - în măsura în care aveţi timp şi se potriveşte cu interesele voastre blogăreşti. Încărcaţi toată muzica din computer pe Winamp, selectaţi shuffle şi porniţi expediţia. Nu trişaţi! Primele 18 melodii selectate, ataşaţi-le în ordine întrebărilor de mai jos! Succes!

1. Cum te simţi azi?

Andrew Ironside -The Word Is Out

I wanna dance, I wanna sing
I wanna give You everything

2. Vei ajunge departe în viaţă?

Vinneyard - Sanctuary

Lord, prepare me to be a sanctuary
Pure and holy, tried and true
With thanksgiving, I’ll be a living
Sanctuary for You

3. Cum te văd prietenii tăi?

Pasărea Colibri - Nedumerire

Aşa e soarta boului, viţel adult,
Să stea la poarta noului niţel mai mult!

Gratii şi graţii

Am primit recent o carte despre Valeriu Gafencu, un deţinut ortodox, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit unul din “sfinţii închisorilor”.

Când am citit versuri scrise de el… impropriu spus “scrise”… compuse, de fapt, pentru că nu avea creion şi hârtie după gratii; le-a compus, le-a învăţat pe de rost, iar apoi, prietenii lui apropiaţi le-au memorat la rândul lor, şi astfel au putut ajunge şi la noi, m-am gândit la graţiile de care beneficiază studenţii deţinuţi astăzi.

Să vedem mai întâi câteva spicuiri despre Valeriu Gafencu.

Fusese închis pentru aderarea la mişcarea legionară. Obişnuiţi cum suntem cu înfierarea violenţelor şi crimelor acestei mişcări, peste alte aspecte, se-aşterne tăcerea. Puţini ştiu despre componenta ei spirituală, de exemplu. Însă, dincolo de ce a fost Valeriu Gafencu, mărturiile despre acest om sunt impresionante. Unul dintre miliţienii închisorii, care avea o plăcere sadică în a nu-i lăsa pe ceilalţi deţinuţi să îşi ia rămas bun de la un fârtat mort sau aflat pe moarte, când a murit Gafencu, s-a făcut nevăzut 2 ore, pentru ca ceilalţi deţinuţi să îşi poată lua rămas bun de la el. Ce anume a schimbat în el prezenţa acestui om?

Mărţişor ministerial… printre altele :)

De la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respectiv de la adresa de mai jos:

a venit următoarea urare de 1 Martie:

*

*

Ei bine, citind versurile lui Virgil Carianopol, urarea ni s-a părut a avea un iz… cadaveric.

Corali(gi)ei

până la capătul iubirii
cu liftul plutitor
şi cohen pe-aproape
luminile răsfrânte
pe bluzele alb-violete
în dansul fără semnalul cenzurat
de aerul rarefiat
în dansul lor de dincolo de
ţipetele nenăscuţilor
rotunde în plinul rotund

regele, da, regele -
parodia definitivă -
înfăşurat în (semi)bolta
cu stele căzătoare
incendiat în mijlocul pieţei
în liftul plutitor către capătul
iubirii alb-albastre
licoarea a fost înghiţită
dar vraja a rămas nerostită
în loc de chemarea la rugăciune
se-aude din vârful minaretului
melodia prieteniei
lui michael w. smith

Dar din dar: Sclipiri de înţelepciune iudaică

Un alt dar primit de Crăciun este cartea Petites étincelles de sagesse juive, despre care v-am mai spus aici, pe când primisem doar câteva mici “sclipiri”, pe net. Acum am sub ochi cartea, pe care am parcurs-o aproape în întregime, fiindcă e şi savuroasă, şi de actualitate. Am tradus pentru voi câteva din apoftegmele hasidice şi sper să vă prindă bine.

În prefaţa cărţii, Victor Malka spune că “dintotdeauna, comentarea textului biblic a fost ’sportul’ preferat şi marea vocaţie a evreilor, o ocupaţie la care îi îndeamnă în mod constant înţelepţii lor”. El mai vorbeşte şi de cele două aspecte ale lecturii şi interpretării: pshat, care se referă la accepţiile imediate, evidente, a merge direct la esenţă pe cea mai simplă cale şi drash, care presupune ancheta, cercetarea, care solicită o interpretare subiectivă.

Şi acum, să ne delectăm împreună:

1. „Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi” (Exod 22, 30). Rabinul Mendel de Kotzk explică aşa acest verset: „Dumnezeu le cere oamenilor să-şi sfinţească faptele lor omeneşti: iată în adevăr sfinţenia pe care El le-o cere. El nu vrea ca noi să fim îngeri: are destui în cer!”

2. Când era copil, Neftali din Ropshitz aude într-o zi:

Servare carmina…

Verbul servo, -are din latină are multiple sensuri. Printre ele, a păstra, a rezerva, a respecta, a salva, a locui. În sintagma servare carmina Iovis auribus, preluată din dicţionarul lui Gh. Guţu, sensul verbului este de “a rezerva”. A rezerva poeziile pentru urechile lui Jupiter. Ar trebui să pun genitivul de la A.Dama, să iasă sintagma cu poeziile rezervate pentru urechile A.Damei: servare carmina Adamae auribus.

Dar eu împart cu voi din darurile de sub brad, cum vă spuneam. Cui a scris versurile de mai jos, mulţumiri adamaice!

DĂSCĂLIŢA ADAMAICĂ

Îi fugise gălăgia tăcut pe sub tălpi,
Îi amuţiseră potrivnicii bineţilor ei,
Îi înlemniseră procurorii greşelilor
lipsă.

I se agăţase de grumazul subţire
dragostea,
I se dăduse un alt înţeles temerii
ei de soră, prin crez,
pentru nevinovaţii netoţi.

Îşi arătase chipul de la un pol
atins de puţini,
ca o stea verde
luminată de singurul Soare
care nu moare.

Îi răbdase pe bădăranii trişti
întinzându-le cana ei
cu apă,
arătându-le candela ei
cu untdelemn
şi aproape şchiopătase
sub greutatea muribunzilor
de meserie
când îi vindecase.

Îi pricinuise durere amicalul dispreţ
al unora pe care, răbdător, îi îndrumase
spre Cale
cu răni deschise adânc
peste trupu-i firav de femeie
şi a izbândit doar prin blândeţe
devenind sora leoaică
a unor orbi vindecaţi.

Bis dat qui cito dat…

Proverbializăm unele zise / verba, pentru că sunt valabile pentru mai mulţi, în multe situaţii, pentru că trec dincolo de stricta (de)limitare cauzală care le-a fost “leagăn”.

Après moi le déluge!, Et tu, Brutus!, God save the Queen! - nemuresc cuvinte care trec dincolo de momentul istoric şi se universalizează. Devin valabile pentru oricine. Riscăm clişeizarea, evident. Însă, la fel de trist ar fi să sune lozincard, clişeizat, un adevăr transformator: “Dumnezeu este dragoste”. Cine îl repetă mecanic nu e decât (încă) un aruncător cu piatra.

Bis dat qui cito dat înseamnă cine dă fără întârziere, dă îndoit. Adică de două ori.

M-am gândit la această dăruire, pentru că am fost dăruită şi mi-am propus să împart cu voi din darurile mele.

Vorba ceea: dar din dar se face rai!

În fişierul de mai jos, s-a cuibărit un dar amical.

Cu mulţumiri către autoare, vă las să deschideţi pacheţelul de sub brad.

*

urare-cricri1.pps

Şi-avea copacul 100 de inele…

Când mi-a spus: bunica împlineşte 100 de ani, mi s-a părut aşa, de poveste. Dar, cum fiecare viaţă e (cel puţin) o poveste, m-am bucurat că această bunică e dintre cei mai tari decât cei tari:

Anii vieţii noastre se ridică la 70 de ani, iar pentru cei mai tari, la 80 de ani…

Vă redau cuvintele - simple şi mişcătoare - ale prietenei mele, însoţite de urarea mea: La Mulţi Ani, cu mulţumiri!

Îmi place să spun despre bunica mea că e dintr-un an cu Mircea Eliade. Reacţia imediată e „Daaa?”, iar apoi observi cum încearcă să îşi amintească sau să calculeze în cap. Când adaug că e dintr-un an şi cu Răscoala ţărănească, se face instantaneu clickul: „Aa! 1907? Uaa! Păi, câţi ani are, atunci? Doar nu 100! Nu se poate, chiar 100???”.

Azi e 23 decembrie, ziua ei de naştere. Împlineşte 100 de ani. Primăriţa comunei de care aparţine satul ei şi-a anunţat prezenţa la… eveniment. Din interior, sărbătoarea e mai puţin fastuoasă şi cere mai multă intimitate, însă gestul e apreciabil. Pentru că va fi greu pentru ea să aibă puterea de a se bucura; drumul ei spre cer devine din ce în ce mai scurt; cu fiecare zi, în ultima vreme. În urma unei fracturi de os la picior, nu a mai umblat de mai bine de 1 an, moment din care n-a rămas singură.

Pentru toţi cei din jur, e dureros să vadă acest drum scurtându-se. Are 4 copii, mama mea şi un unchi stau acum acolo cu ea. În mod sigur, nu aş fi în stare să dăruiesc ca ea, deşi ea crede că nu dă suficient.
Mi s-a spus că a fost tot timpul o femeie credincioasă şi că n-a lăsat să treacă o duminică fără a ţine post… Azi, de ziua ei de naştere, e duminică. Nu ştiu pentru câtă vreme voi mai putea spune că încă am bunică din 1907. Mă grăbesc. V-o spun şi vouă.

A.Dama, mulţumesc că m-ai ajutat să mă grăbesc mai sonor decât aş fi putut să o fac eu!

Camix

Leapşă “topică” - unde-ai vrea să locuieşti?

De la prietenii noştri, printre care se numără dear Bovanne, am primit o întrebare, la care el deja a răspuns, şi pe care le-o dăm mai departe lui Ionatan şi Adrian.

Unde-aş vrea să locuiesc?

6 variante de răspuns, câte-un colţ de stea fiecare:

1. În sărbătoare. Există un topos al sărbătorii. Hm. De-ar fi cu putinţă, acolo mi-aş face culcuş, baie, bucătărie, birou, terasă, (amfi)teatru, amvon. În eterna sărbătoare.

2. Într-un mugur de toiag cu posibilităţi de metamorfoză în fluier. Într-un mugur de fluier…

3. În duh şi adevăr. Ştiţi vreun loc mai aseptic?

4. Într-un cântec de lebădă. Semn audio-vizual. Signe du cygne.

5. În Paris, până mă satur! Încă n-am reuşit să mă satur de Paris. La un moment dat, cu atâtea greve, violenţe şi aglomeraţie, cu atâţia “străini”, m-aş sătura. Aş deveni xenofobă. Eu… străina… Şi m-aş sătura şi de apusurile roz-liliachii… din cauza poluării. Şi de atâta ploaie. La Paris plouă şi e cum nu e. Înveţi necum-ul. Şi tot ce se-ntâmplă are un incomensurabil grad de livresc. Cvartetul de corzi cu spectatori ad-hoc, printre cerşetorii lungiţi pe caldarâm, pe un fundal de Sorbonă “cu ochii deschişi”. Nici nu mai seamănă a tablou. E-o pagină de carte… Discurs autobiografic.

6. În Geneva, pe termen nelimitat! Greu de adunat în cuvinte raţiunile. Experienţe dense.

La Zidul Reformatorilor - o primăvară cu flori violete şi recital din texte de Calvin şi Luther: “Să nu ne mângâie oare gândul că moartea e chemarea acasă din exil, în patria noastră cerească?” (Calvin, citat aproximativ).

La Jet d’eau, recital de poezii de dragoste.

În Oraşul vechi, atmosferă nocturnă, ludică, goală şi florală.

La ONU, stranie senzaţie de acceptare, în contrast evident cu inacceptarea din alte locuri.

La Galerie Boyer-Labarre, o fărâmă d’art familial / familier. De la “Geneza” la “Apocalips”. “Narcis” şi “Moartea inocenţei”… “Fata Morgana” şi “Sărutul”.

În sărutul Domnului aş locui…

Vorbe de duh iudaic(e)

Despre o carte intitulată „Petites étincelles de sagesse juive” (Mici sclipiri de înţelepciune iudaică), spunea cineva că este plină de vigoare şi cu un extraordinar simţ al umorului. Vă dau şi vouă câteva „pastile” de înţelepciune, poate ne va merge tuturor mai bine digestia “cerebro-cordian/l/ă” după aceea.

***

Înţelepciunea lui Solomon era atât de mare, încât putea lua toate formele, inclusiv forma nebuniei.

***

Vorbă de duh a lui Naham din Braslav: „Cei care ştiu nu spun. Cei care spun nu ştiu”.

***

Mendel de Kotzk: „În copilărie, învăţăm să vorbim. La bătrâneţe, învăţăm să tăcem. În aceasta constă marea inferioritate a omului: că învaţă să vorbească înainte să înveţe să tacă”.

***

Baruh din Medzibozh se afla în birou când intră nepoţelul său plângând:
- Ce s-a întâmplat?
- Mă jucam de-a v-aţi ascunselea cu copiii. M-am ascuns de câteva ore bune şi nu mă caută nimeni!
Bunicul său izbucneşte şi el în plâns:
- Dumnezeu plânge şi El pe ascuns, zise. Că noi nu Îl mai căutăm. Şi este scris: “Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea.” (Deut. 31,1

***

E bine că Moise a fost bâlbâit, că dacă nu, nu ar mai fi ajuns israeliţii să fie eliberaţi din robia Egiptului, fiindcă ar fi pierdut vremea în discuţii şi dezbateri.

***

Rabinul Meir Yehiel era fiu de brutar. Era vestit pentru tăcerile sale. Nu zicea nimic decât în situaţii extreme. Un student l-a întrebat de ce are atitudinea asta.
- Să-ţi explic! i-a zis rabinul. Tatăl meu mi-a zis într-o zi că măiestria brutarului constă în următorul lucru: cu cât rămâne mai mult închis cuptorul, cu atât mai mare este căldura pe care o degajă. La asta mă gândesc de fiecare dată când am chef să iau cuvântul”.

***

Rabinul Şimon Miroslav este întrebat:
- Cărui fapt i se datorează viaţa dvs. lungă?
- Nu m-am revoltat niciodată împotriva lui Dumnezeu. Mi-am spus: dacă vrei să îmbătrâneşti liniştit, mai bine nu spune nimic. Altfel, rişti să te convoace în cer pentru a ţi se asculta argumentele şi a ţi se procesa plângerile.

***

O femeie vine la maestrul hasidic Moche Leib din Sassov:
- Vreau să vă rugaţi pentru fata mea: e bolnavă pe moarte!
- Îi doresc însănătoşire grabnică de la Dumnezeu!
- Ah, nu, rabine! Nu e suficient. Şi să ştiţi că nu mă mişc de-aici până nu juraţi solemn, pe viitorul care vă stă înainte, că fata mea se va vindeca!
- Bine, fie: jur pe viitorul care-mi stă înainte că fiica ta se va vindeca!

După câteva zile, fata muri. Unul dintre ucenici îl întrebă atunci pe rabin:
- Ce vă veni să rostiţi un astfel de jurământ când ştiaţi că fata suferea de o boală incurabilă?
- Ei bine, eu îţi spun că viitorul întreg nu valorează cât o oră de mângâiere pe care, în acel moment, i-am putut-o dărui acestei femei.

***

Vorbă de duh a lui Zeev de Strikov: Să taci când n-ai nimic de zis e o dovadă că nu eşti prost. Înţelepciunea e să taci când ai ceva de zis”.

Atmosferă creatoare: Camix ne-a m(atr)ix-at un poem

Dacă pornind de la un text sau altul, fie poezie, fie proză, se scrie un alt text, se cheamă că textul rezultat a fost inspirat de… sau a avut ca sursă (izvor) textul X.

Camix ne-a scris într-un comentariu că lectura unui text de pe acest blog a îmboldit-o să scrie /”mixeze” un alt text. Iată comentariul ei la poemul basmul tatălui:

Foarte interesant că, deşi am simţit-o ca pe o poezie care se cere lecturată de mai mult de o dată, după prima lectura, m-a împins către scriere. Am început o poezie. A cărei idee zăcea de ceva vreme. Nu mă liniştesc până nu îi pun punct. Adama, se mulţumeşte pentru atmosfera creatoare!

Şi mai aşteptăm şi comentarii cu atmosfere poetice. Doară gătăm poezia aia.

Eh! Să zâmbim! Poezia s-a “gătat”, iar eu am “gătit-o” (= a îmbrăca de sărbătoare) pentru voi.

Mulţumiri, Camix!

Pietrele strigă

Te-am visat prefăcut
în personaj de basm
cu degete de noapte

Nu mi-ai recunoscut înserarea
şi-ai păşit mai departe
printre crengile anotimpurilor
moarte

Pietre de Carte
rămase ne-ntoarse
au aşteptat
Îngeri au strigat

Să mă trezească Cineva
E marginea nopţii!

Nu se mai face ziuă odat’?

Jardin du Luxembourg, (de) altfel…

Cu totul altceva ne vine-n minte când evocăm le Jardin du Luxembourg. Pe retina memoriei se iveşte le Palais du Luxembourg, actualul sediu al Senatului, le Musée du Luxembourg, l’Orangerie sau l’Ecole des Mines de Paris, pe unde trecu, în calitate de elev, şi Henri Poincaré la vremea lui.

Şi totuşi, instantaneul de mai jos e… nu ştiu… ca o invitaţie la aşezare. De pe-o bună dimineaţă, iei un scaun şi-l ştergi cu batista din buzunar. Îl potriveşti sub razele soarelui şi-ţi fixezi “panorama”. Te-aşezi şi zici o mulţumire în gând. Un trecător te-aude, ca printr-o minune, şi se-apropie încet. Îl vezi cum repetă gesturile tale. Apoi un altul. Fiecare mulţumire cheamă un nou trecător. Şi stivele de scaune se împrăştie în curând prin toată grădina…

Iar celor care le e dor de un altfel de “Luco”, să se uite-aici.

Cine şi-a găsit locul-pereche?

Câştigător la Categoria Oameni a Concursului Foto organizat de revista National Geographic România - la această categorie au fost înscrise 713 fotografii - Voicu Bojan scrie în textul care însoţeşte foto-reportajul despre satul Măguri, din numărul pe septembrie 2007 al revistei “National Geographic”, următoarele:

Sunt convins că, aşa cum există suflete-pereche, există şi locuri-pereche.

Am citit cu mult interes excelenta descriere făcută de Voicu Bojan acestui loc închis, paradoxal deschis, acestui spaţiu cu inflexiuni ancestrale, cu tuşe de eternitate pe la obloanele zilei şi nopţii - “eu ştiu că veşnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga) - şi am înţeles că doar fiind acolo, poţi stabili o astfel de legătură nevăzută, dar puternic “reflectorizantă” cu locul, aşa încât să-l numeşti loc-pereche.

Regele viking şi ochiul înfipt în ceafă

Mă-ntâlnesc cu S. E mereu cu zâmbetul pe buze, o fire tonică, discutăm despre aproape orice.

Azi, despre Trodheim, frumuseţe de oraş norvegian, recunoscut drept capitala istorică a Norvegiei. Fiecare urbe, aşezare, îşi are legendele sale. Aici, eroi de legendă sunt regii, cu biografiile lor minunate. Regele viking Olav Haraldsson, care era, după unii, “psihopat brutal”, după alţii “palid ca un înger”, iar după alţii un geniu militar, un conducător abil care a creştinat populaţia pentru a-şi îndeplini scopurile politice, a fost mai târziu canonizat, astfel că Trodheim, devine loc de pelerinaj.

Metamorfozele zâmbetului la Şcoala de vară

În cele ce urmează, veţi afla cum au zâmbit cei prezenţi la Şcoala de vară Perichoresis - Emanuel, august 2007, Oradea. Pentru cronicarul de pe coridor, din sala de susţineri sau din sala de mese, metamorfozele zâmbetului sunt… o suită de instanturi care nu au nimic de-a face cu caracterizarea personajelor, chiar dacă prelungirea instanţei lor se potriveşte pe alocuri pe termen lung. Zâmbetul lor a trecut pe-aici o milisecundă. Şi, dacă nu-l prindeam pe “lamelă”, scăpa (de) nedescris.

Cristian B. – zâmbet şi mir are
Ştefan – zâmbet şi gem e
Alin – zâmbet şi de legare
Natan – zâmbet şi căuta re
Răzvan – zâmbet şi re vers
Diaconul Daniel - zâmbet şi-nteres
Voicu – zâmbet şi prieten ie
Emilia – zâmbet şi evlavie
Nicolae – zâmbet şi accept are
Narcis – zâmbet şi-ncriptare
Robert – zâmbet şi li peşte
Otniel – zâmbet şi sos eşte
Emanuel – zâmbet şi sin teză
Marius S. – zâmbet par ante ză
Octavian – zâmbet şi imi tare
Ciprian – zâmbet şi salva re
Dorin F. – zâmbet şi-n cântare
Samuel – zâmbet şi a plomb
Ionuţ Andrei – zâmbet şi suc omb
Dorin A. – zâmbet şi auto ritate
Marius C. – zâmbet şi personal itate

P.S. Spaţiile sunt intenţionate/le.

A consemnat,

Orga de licurici

Unele coincidenţe ne deranjează, altele ne fericesc, iar altele pur şi simplu ne pun pe gânduri.

După ce am scris despre recuperarea amintirii cântecului cu licurici, iată ce îmi relatează o prietenă:

Am urcat pe partea de est a muntelui. Începuse să se întunece. Întrezăream, la răstimpuri, luminiţe îndepărtate, dar nu ştiam ce sunt. La un moment dat, luminiţele au devenit tot mai numeroase, o adevărată explozie. Parcă întregul cer se mutase cu stelele-i pe pământ. Am realizat brusc că eram înconjurată de o orgă de licurici! Am rămas fără cuvinte…

Asemenea coincidenţe trebuie că vin dintr-o vedere comună asupra lumii. De astă dată, şi o bucurie comună.