Aşternere în cântar e
noiembrie 20, 2009 at 10:54 pm | In De îngânat | 8 CommentsTags: asternere, cantarire, masurare, ochiul neadormit, patul lui Procust, poezie
urma sandalei
peste-o uitare curândă
cum peste călătorii
măsuraţi mai întâi
cu patul lui Procust
şi în urmă ucişi
.
Gustul culorii
septembrie 6, 2009 at 9:47 pm | In De îngânat | 4 CommentsTags: gustul culorii, poezie, smell the color nine, verde
ce gust are verdele? te-am întrebat
are gustul luminii, mi-ai spus
şi mi-ai tapetat cămăruţa cu tuberoze
.
mirosea ca la nunta din cana
şi strugurii atârnau în tavanul serii
de parcă luna îi căra într-un coş uriaş
deasupra lumii
.
peste sâni şi pe coapse
mi-ai ţesut şorţuri de răsărit
apoi mi-ai aşezat porumbei între umeri
cum prind cosânzenele agrafe argintii
la tâmpla zilei
.
tu miroseai culorile
eu le gustam pe-ndelete
aduceau a tiberiadă sărată
peste care se aşternea la răstimpuri
strigarea
taci fără gură!
taci fără gură!
*
Lecţie
august 1, 2009 at 6:47 pm | In De îngânat | Leave a Comment*
M-ai învăţat Doamne că păsările au aripi
Şi nu cad din larguri spre cântec murind
Când le ţeşi zborul în cosmice matrici
Cum din lacrimi covoare de zâmbet senin
M-ai învăţat Doamne că ţapii au coarne
Cu care să care păcate şi vini
Le sună izgonirea din taberi cu goarne
De-apocalipsuri pictate cu flame şi spini
M-ai învăţat Doamne că peştii înoată
În adâncuri adânci mai aproape de cer
Şi în burţile lor câte-un iona mai poartă
Când mii de ninive trezirea o cer
M-ai învăţat Doamne că doar din iubire exist
Şi-n iubire mă-nalţ înjunghiind în tăcere
Foamea înştiirii şi jugul de fire
Învăţ cum să cad dinspre cruce spre stele
*
Am să tac
iulie 7, 2009 at 12:50 pm | In De îngânat | 5 Comments
am să tac până la bobul de-orez
măreţ între mlaştini
când mâinile umede îl strâng
după secetă
culegătorii se cred la regalul
lui Dumnezeu
am să tac până la
desfrunzirea viitoare
când vom fi decenţi
în faţa sinucigaşilor
- frunzele cad dincoace de filosofie
florile mor frumos
şi nespovedit
am să tac până la harfa
atârnată în sălcii
că nu se pot doini
cântecele Sionului
pe pământ străin
am să tac până la ţipătul pietrelor
când respiră toate rugile
din interstiţii
ca un plămân uriaş
se-mbracă istoria în sac şi cenuşă
este o vreme pentru orice
dar mai ales pentru zidul plângerii
am să tac până la floarea de tei
şoptind laude cu parfumu-i
am să tac
până la vorbirea în limbi
Poem de dimineaţă
mai 2, 2009 at 1:14 pm | In De îngânat | 5 CommentsTags: iertare, poezie
s-a împodobit dimineaţa
cu flori de iertare
înşirate pe rouă
monocoloră
.
şi guguştiucii cântau
de mama focului
şi pe ploaie
şi pe jăratec
de soare apune-răsare
iar eu tot socoteam
de unde-şi iau tonul
că nu falsează nicicum
niciodată
.
Să scoatem măştile
aprilie 18, 2009 at 6:08 pm | In De îngânat | 2 Commentssă scoatem măştile pe care
de la o zi la alta le schimbăm
să ne devenim suportabili
şi comozi
transfugi inconştienţi
de la un ţărm la altul
numai
deşertăciunea deşertăciunilor
ne e tovarăş
statornic
imaculate aripi ţâşnesc
spre lumina
infinitului plus
deasupra căruia
Tu eşti
în nenumărate
sublime chipuri
încă neînchipuite
de mintea mea
atât de tânără…
strigându-mă pe nume
încet să mi Te-apropii
şi groaza să dispară
şi cântul să re-nvie
şi inima să-ncapă
doar pe a Ta mistrie
luciri de pietre scumpe
coroană s-am pe creştet
şi-n chipul meu
doar Chipu-Ţi adorat
să fie!…
joc strâns
martie 24, 2009 at 8:55 am | In De îngânat | 19 Commentsde vin
devin
roşii
degetele
din care
căuş
sorb
vin nou
înainte
de vreme
de vin
din cer
care
de foc
care
devreme
în cer
m-or aşterne
deesă
de e să
devin
(de)curgere
martie 16, 2009 at 8:03 am | In De îngânat | 11 Commentscurge de la colţ
de buze ori pleoape
setoşii s-adape
sub creanga de aur
furată de hoţi
din ultimul basm
citit într-un spasm
între două
împungeri de tauri
curge zer mieros
peste trup pe jos
nu-i cine să-l lingă
mestecat cu ploaie
ce stânca înmoaie
inimă de piatră
către ea nu-i hartă
nici poartă nu poartă
curge vin de lapte
îngerii îi naşte
roşii-albi din faşă
de mi se aramă
cerul fără vamă
şi se face poartă
în inimi de piatră
şi se face gol
umplut cu duh nou
şi mă face tu
crugul harului
Deznădejde
martie 4, 2009 at 11:32 am | In De îngânat | 13 CommentsDeznădejdea mea e ca o erupţie pe piele
şi se-ntinde adânc
către oase
o acopăr centimetru cu centimetru
să nu o dibuiască prietenii
când îmi trec pragul
Deznădejdea mea e un ţipăt prelung
zvâcnit de pe acoperişul atriilor
pulsând se-mprăştie în toate organele
fără să se-audă din afară
măcar un oftat
Deznădejdea mea nici măcar
nu mă are destinatar
căci ce aş putea
sufletului da
ca ospăţ aici?
Doar pentru urmaşii
care vor lupta
piept la piept cu fiara
deznădăjduiesc
că nu voi mai fi
să îi oblojesc
să le-aduc alin.
Deznădejdea mea-i ca un scump tichet
la vama Îndurării
de-aia nu poate trece pe lângă mine
fără să I se strângă inima
El dispreţuitul
cum să treacă rece
pe lângă dispreţuiţi?
Hibernală
februarie 12, 2009 at 10:18 pm | In De îngânat | 4 Comments
uite cum ţi-au îngheţat şoaptele
s-au făcut ţurţuri
şi atârnă în urechile serii
precum cerceii
.
şi-ar şopti între ele
de la stânga la dreapta
rondele
.
dar stă crucea paravan
crucea din vârful turlei
pe aici nu se trece-e-e! -
ţipăt lung cu ecou de găvan
Inelul de viaţă
februarie 4, 2009 at 2:34 pm | In De viaţă, De îngânat | 10 Comments
Să mă facă nebun! Tot am să te iubesc.
Iubirea mea nu-i pe-nţelesul năpârcilor-oameni
şi-a oamenilor-năpârci.
Iubirea mea s-a antrenat pe cele mai
înalte stânci.
.
Să mă facă sărit de pe fix! Tot am să te iubesc.
Iubirea mea nu-i pe-nţelesul câinilor-oameni
şi-a oamenilor-câini.
Iubirea mea aleargă mai iute ca ogarii
şi nu latră la luni
din cer
ori saptămâni.
.
Să mă facă smintit! Tot am să te iubesc.
Iubirea mea nu-i pe-nţelesul paiaţelor-oameni
şi-a oamenilor-paiaţă.
Iubirea mea s-a dovedit în vulcanii erupţi
din blocuri de gheaţă
când pe deget mi-ai pus
inelul de viaţă.
Instant autumnal
decembrie 10, 2008 at 3:11 pm | In De îngânat | 28 CommentsTags: poezie, toamna
Eu cu toamna nu ne sincronizăm, deşi ne iubim. Ori vine prea devreme, ori se lasă alintată prea târziu.
Eu cu toamna povestim uneori despre simplitate şi frumuseţe, despre foile albe şi despre însămânţarea norilor.
Eu cu toamna ne prostim alteori să numărăm copacii în ploaie şi frunzele care cad pe îndelete când nu le suflă vântul. Şi niciodată n-ajungem la o înţelegere.
Dar ea se lasă alintată şi prinsă într-un instant(+an+eu). Ca trenul şi trena pe retina unei clipe.
*

eşti tristă ca toamna
poposind dezbrăcată
la fereastra trenului
trena i-a rămas în depărtări
trena de galben şi vişiniu
atât de viu
aproape ca de fructe coapte
prea devreme
primăvara târziu
eşti tristă
la fereastra ochilor mei
cum stai răbdătoare şi albă
prea albă
pentru însămânţarea de toamnă
cocorii în zare
sau zori
iau cu ei uitarea-ţi
în zbor
(de)ochi
octombrie 16, 2008 at 6:50 pm | In De îngânat | 5 Comments
*
…colega din stânga e îmbrăcată cu pantaloni negri, bluză albă şi sarafan roşu-negru-gri, cu părţile petrecute una peste cealaltă, imprimate cu model de stampă japoneză…
…scriu versuri “la comandă”… comandându-i timpului să treacă fără să-mi rupă foile din calendarul imaginal…
…din toate părţile, asediu de priviri…
…sunt tot atâţia ochi, câţi îngeri…
*
ochi izvorând
din toate punctele cardinale
ochi-ochi dansând
peste pianul aulic
în ritm de gaudeamus
şi cântece revoluţionare
castele de ochi
fără deochi
pe stampe japoneze
neterminate
fără proteze
tentaţii între patru ochi
de piatră
amplificate cu ecou romanic
în amfiteatre
vezi?
inima a făcut de mult ochi
mai bine ia-mă!
prin ochiul buzelor Tale
întreg mă îngaimă!
Înec
septembrie 28, 2008 at 4:17 pm | In De îngânat | 10 Comments
*
la al şaptelea înec în Ochi
m-ai încredinţat zilei
între limbă şi cer
mi se-nvolbura
lichidul amniochit
din globul Tău ocular
în gura mea
înecată cu ochiul Tău
e mai multă lumină
decât în miezul de soare
de care sahara se-anină
aşa înghiţit cu Ochi
am vrăjit calea humii
la a şaptea-ncordare
de pântec al maicii
- în oglindă îs fără culoare -
translucide prelinse din gură
mă-nfăşor nefiresc
iar de culoarea ochiului Tău
ochii de-afar se orbesc
(pier)res
septembrie 4, 2008 at 12:11 pm | In De îngânat | 19 Commentsdacă voi veţi tăcea, pietrele vor striga
*
am tăcut
şi-au vorbit pietrele
piatra de căpătâi
la capătul unui vis
cu scara cerului
piatra de încercare
la capătul unui balans
pe muchia lui a fi
şi la urmă au strigat
piatra de moară şi cea funerară
borna din drum şi grindina
piatra din capul unghiului
şi piatra-iadului
într-un marş contradictoriu
un du-te-vino
aproape milităresc -
ca de la inimă la suflet
Îngeri de fire
iulie 2, 2008 at 2:43 pm | In De îngânat | 8 Comments
azi toţi îngerii mei păzitori
şi-au venit în fire
jucau mâţa şi eu îi priveam
de pe streaşina templului -
inumană privire
după regulă aripile
de peste tălpi şi-atingeau
să-şi tragă suflarea
o secundă n-aveau
ca bebeluşii în somn
râdeau de râdeau
ce de aripi vâltoare
de jur împrejur
şi-n abisul fiirii
c-aş fi adormit de nesomn
de nu se-auzea dindărăt
un preot nebun
încurcat în măruntaiele
teologhisirii
scrise în timp ce burta-i creştea
proporţional cu dările
iar de la poartă
văduva şi ciungul cerşeau
şi ologul îşi lustruia cârjele
îngerii mei de fire nici că-l auzeau
prea ocupaţi să se ia la-ntrecere
un pas de mă voi dezechilibra
care să mă prindă mai repede
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.




