lumea adam(a)ică

“Cum pot face aşa ceva? N-au pic de milă?!”

Sunt întrebări care revin pe buzele multora când asistă la un simplu buletin de ştiri.

Dacă punem verbele la timpul trecut, sunt întrebări care revin pe buzele multora, citind groasa carte a Istoriei.

Biblia ne învaţă că Dumnezeu e şi milos, şi fără milă. Înghiţim cu noduri în gât contradicţiile. Şi mai adăugăm întrebări. Să fim miloşi sau fără milă?

Mila e o virtute? Dacă ne lipseşte, suntem defecţi din facere? E în genele noastre?

O dobândim prin cunoaştere? O cultivăm?

Se spune despre cel căruia îi merge bine din plin că: Unde pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila. Asta doar în mentalitatea populară. Căci, de altă parte, cei răi propăşesc, “celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine, cu toate că dumnezeul lor este în pumn” (Iov 12, 6).

Cel mai des auzim că “milă voiesc, iar nu jertfe“… Prea puţini se leagă de mila care biruieşte judecata (Iac. 2, 13). Ciudat! Cum poate un Dumnezeu drept să Se lase influenţat de milă? Face o judecată strâmbă? Pe cel milos, îl judecă cu milă, iar de cel nemilos nu are milă. Acelaşi Dumnezeu?

Ce se întâmplă când suntem excesivi de miloşi? Când facem exces de păsat? (Iată cât de folositoare pot fi diacriticele!… Cum ar fi excesul de pasat… şuturi la poartă? Ca să nu mai vorbim de excesul de Passat!) Continue reading De mila în exces…