când cei mulți merg pe urechi, ba chiar într-o ureche, depășiți constant de melcii de toate soiurile
când gura pictează pânze uriașe, ratând nedezmințit detaliile de la baza lor
când plămânii se înfundă singuri cu grăsimea vitelor încă jertfite pe altare
când fundul se mută în față, că i se năzare că acolo i-ar ședea bine
când mâna vorbește fără să izbutească fraze meșteșugite
când ochii poartă poveri care-i țin veșnic închiși, fără a fi capabili să care poverile uriașe
când dinții stau la judecată, gândind singuri și înfigându-se după cum hotărăsc potrivită pedeapsa
când inima se mută pe post de rinichi, în două tăiată, adunând sedimente peste sedimente până se face de piatră
“când mâna vorbește fără să izbutească fraze meșteșugite”!
Merg imediat sa-mi schimb gravatarul!
Dragut, Lore, da’ sa gasesti unul cu cealata mana daca vrei neaparat.
Schimbat. Sa-mi spui ceva si despre picioare, sa stiu ce-mi mai fac, calca stramb? Cuvanta si ele? Catre pietre, doar. Dar cum pot sa inteleaga niste pietre de ce stau gata sa ma desprind ?! (Nu m-am mai harnicit de atunci, tot acolo au ramas, nu spun ce
)
Fotostefani,
Evident că nu scrisesem despre avataruri, dar tu te joci, că așa-ți șade bine!
Îmi amintesc doar de niște picioare spălate cu lacrimi… Șterse cu părul capului.
Am scris despre asta pe când eram copilă.
Nu s-au pavat cu stele drumeagurile pe care El a pășit… Dar sunt culegători de stele toți cei ce-I calcă pe urme.
Iar acu îmi mai amintesc o frumoasă poemă, în care era vorba de sărutul locului pe care a pășit piciorul cuiva. Iubire și smerenie – ce combinație năucitoare!
Nu știu de ce așteptam continuarea…
“când cei mulți…[...]
când inima se mută…”
atunci… ? Ce se întâmplă atunci?
Oana, nici eu nu stiu daca stiu ce-ar trebui sa stiu dupa ce am stiut ce-am scris…
Sa ne rugam sa nu se-ntample… anapoda!
Curat anapoda !!! Nu tu semne de inceput, nu tu ceva semne la sfarsit, ne incurci de ne sar capacele. Incepem sa credem ca toti am luat-o anapoda. Auzi ! unii nu mai stiu nici cum ii cheama. Parca suntem in tunelul de unde nu mai vedem iesirea. A.Dama, fa ceva, ca ne pierdem cu totii.
Ei Livius, la tine a ajuns de mult colacul de Salvare. Nu ambulanta… Deci esti pe cele mai bune Maini!
Am facut si eu un pic pe “nestiutorul”, bine ai facut ca nu m-ai crezut. De altfel spune un cuvant in Proverbe ca “Multe cai i se par omului bune…”, dar la urma se vad ca se duc… anapoda. Cel putin la mine se potriveste de minune.
Livius,
Încă nu m-am obișnuit cu tine șugubăț. Da bine că n-au intrat zilele în sac.
Mai ales că El ține gura sacului.
inima-rinichi. hmm, cat de plastic surprinzi impietrirea
Ihi, Călătorrule. Să știi că am avut ajutoare.
Am ris… dar am ris cu gura, nu cu altceva, ca n-ar fi avut atita farmec…sau mai stiu eu?
Uite de asta am ris…
“când fundul se mută în față, că i se năzare că acolo i-ar ședea bine”…
Rodica, mi-am amintit acum ceva… pe când era știi tu cine piticot-piticot de vreo 7-8 ani, văzând prezentatoarele de la TV, care aveau decolteuri generoase, se întreba cum se pot afișa așa, „de parcă ar avea un fund în față”.
Ei, da. E trist, nu haios. Dar asta e. Suntem obișnuiți cu hazul de necaz.