Dincolo de patimi, bucurii

Pe drum, către localitatea A., Iana e nerăbdătoare să-și primească darurile de Crăciun. E un copil, ca mulți alții, dar cu o credință de invidiat. Iana știe că nu de la Moșu primește daruri, nici de la oameni, ci de la Dumnezeu Însuși. Se rugase și anul acesta pentru niște lucruri. Însă Dumnezeu are nevoie de oameni, ca să Se exprime prin ei. Câteodată, Dumnezeu face excepție și trimite îngeri. Oamenii se sperie de îngeri. Nu știu de ce.

„Când o să am casa mea, intrarea în camera mea se va face printr-un dulap. Așa, ca în Narnia. Când o să deschid cele două uși, printre hainele subțiri atârnate pe o bară, se va putea trece în cameră. Ce surpriză va fi pentru toți prietenii mei! Acolo îmi voi face un dressing mare. Numai să am cu ce îl umple!”

Ana o ascultă gânditoare. Zâmbește printre șiruri de case și ornamente de Crăciun luminoase și chicioase. Iana e nerăbdătoare să-și deschidă pachetele cu daruri. Nu e timp de pus sub brad și de așteptat. De ce să amâni bucuria, când o poți trăi chiar acum?

Ajunse acasă, rând pe rând, obiectele de îmbrăcăminte, de încălțăminte, cosmeticalele, și dulciurile scoase din cutii sunt răsfirate prin încăpere cu strigăte de bucurie la fiecare două minute: superb!, ce tare!, ce fain!, wow!, vai, ce frumos!, its so cute!, oh, de când mi-am dorit asta! ș.a.m.d. Iana nu mai încetează cu exclamațiile de încântare, bucurie, exuberanță și tinerețe.

După ce și ultimul obiect din cutii își găsește locul alături de celelalte care împânziseră toată încăperea, Iana se uită-n sus și izbucnește: „Doamne, eu Ți-am cerut câteva lucruri, dar Tu mi-ai trimis un dulap întreg! Oh, e ca o poveste adevărată! Doamne-Ți mulțumesc! Ce frumoși sunt oamenii prin care lucrezi, prin care Te exprimi! Câtă bucurie știu ei să împartă!”

About A.Dama

http://adamaica.wordpress.com
This entry was posted in De viaţă and tagged , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Dincolo de patimi, bucurii

  1. După cinci Patimi, sper să nu te opreşti la o singură bucurie :)

    • A.Dama says:

      Răsvane,
      La atâtea patimi, o bucurie mare pare și mai mare! :)

  2. Rodica Botan says:

    Ce Domn Minunat avem!!! Parca asta este unul dintre numele ce le are… Doamne, fa-ne vrednici sa-Ti vedem minunatiile… pina cand Te-om vedea fata in fata!…

    • A.Dama says:

      Dragă Rodica,
      Bucurie pentru cine trăiește minunea! Bucurie pentru cine o face posibilă!
      Dacă ne călăuzește același Duh!…
      Doamne, fii lăudat!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s