am să tac până la bobul de-orez
măreţ între mlaştini
când mâinile umede îl strâng
după secetă
culegătorii se cred la regalul
lui Dumnezeu
am să tac până la
desfrunzirea viitoare
când vom fi decenţi
în faţa sinucigaşilor
- frunzele cad dincoace de filosofie
florile mor frumos
şi nespovedit
am să tac până la harfa
atârnată în sălcii
că nu se pot doini
cântecele Sionului
pe pământ străin
am să tac până la ţipătul pietrelor
când respiră toate rugile
din interstiţii
ca un plămân uriaş
se îmbracă istoria în sac şi cenuşă
este o vreme pentru orice
dar mai ales pentru zidul plângerii
am să tac până la floarea de tei
şoptind laude cu parfumu-i
am să tac
până la vorbirea în alte limbi
Dacă tăcerea are grade de comparaţie, atunci aceasta ar fi o tăcere la superlativul absolut, cea mai tăcută tăcere posibilă. Sau cea mai “grăitoare” tăcere dintre celelalte tăceri din jur.
Imaginea e foarte sugestivă.
Frumoase gânduri..frumoase versuri..aşa cum ştii să oferi de fiecare data, draga A.Dama…
Inainte de a le citi admiram poza din header.. E minunata! Si, desi gardul de sârmă pare atat de “îngrăditor”, gingaşul mac nu ţine seama de el şi…”vorbeşte” lumii prin frumuseţea sa fara cuvinte.
Iar tu alegi să taci…prin cuvinte….atât de sensibile cuvinte…
Camix, să las tăcerea să grăiască?
Tac mulţumind cu ochii!
Alex, poezia asta e o formă de revoltă! Tăcerea poate însemna multe. Inclusiv că dacă taci, rămâi deştept, ca să nu spun filosof.
Mi-a plăcut macul acela de cum l-am văzut. Nu-mi venea să cred că în 29 iunie voi mai avea ocazia să fotografiez maci. Vremea le era trecuta de mult. Şi totuşi, pentru mine au răsărit special. Chiar în locuri îngrădite! Asta pentru că sunt iubită de Inventatorul lor.
Pingback: Pre păsărească: mierla, cinteza şi pasărea liră « lumea adam(a)ică
A.Dama, va urmaresc blogul de ceva timp, fara a indrazni insa, sa scriu vreun comentariu!
Imi place cum scrieti la general, dar de data aceasta, cu poezia m-ati dat gata…si m-ati provocat suficient sa scriu o poezie si un mesaj!
“Vreau sa tac
când năvălesc cuvintele…
şi să astept
când Domnul nu răspunde
când tace.
Vreau să tac…
când durerea mă sugrumă
şi mă face să ţip
de disperarea nerostirii…
cuvintelor.
Vreau sa tac
când inima plânge amar
de graba cuvintelor desprinse
din cupa tăcerilor…
rostite!
Vreau să tac
când paharul, prea plin
îmi dă imbold, Doamne
să vorbesc
nerostirea….
Vreau să tac
şi să vorbesc in acelaşi timp, Doamne!
vrei să îmi arăţi drumul
spre camera tăcerii
cuvintelor?”
Fiti binecuvantata!
Taby, bine făcuși că deschiseși camera tăcerii. Să se-audă până departe…
E emoționant să știi că ți se-alătură și alții în gând și inimă!
De mine vorbesc…
Binecuvântări și ție!