“Făcea parte din scenografie”
mai 25, 2009 at 2:26 pm | In De gândit | 10 Comments
Oamenii continuă să vadă în serviciile şi slujbele religioase un moment teatral, în care totul se desfăşoară după un scenariu dinainte stabilit, cu reguli proprii şi în care fiecare îşi joacă rolul ce-i revine.
Sub aspect teleologic, participarea la slujbă îi este fiecăruia clară, chiar dacă semnificaţia diferă pentru unii şi pentru alţii. Unii participă să dea, alţii participă să ia. Şi aşa mai departe.
Cât este de greşit să vedem în serviciul divin un moment teatral ar trebui discutat.
După replica primită într-un dialog ce-a avut loc la sfârşitul unui program în biserică, mi-am amintit involuntar de Răzvan Ionescu şi de cartea lui: Când sfinţii mergeau la teatru…, în care autorul analizează şi această dimensiune teatrală a slujbelor religioase din perioada bizantină şi postbizantină.
Pe scurt, a fost vorba de o sărbătoare importantă în istoria unei familii, când doi părinţi şi-au adus fiul în biserică, la binecuvântare.
Chiar dacă pare mai neobişnuit, un mesaj despre înmulţirea untdelemnului la o binecuvântare de copii poate fi de actualitate. Potrivit pasajului din 2 Împăraţi 4, 1-7, o femeie văduvă, una dintre “nevestele fiilor prorocilor”, se confruntă cu o situaţie de criză.
Crizele au fost, sunt şi vor fi mereu “contemporane”. Această femeie văduvă avea două alternative: plata datoriilor sau acceptarea robiei, să plătească datoriile soţului, care luase bani cu împrumut, sau să-şi lase copiii să devină robii omului care voia să-şi recupereze împrumutul.
Prima alternativă – plata datoriei – era, în fond, imposibilă, pentru că văduva nu avea bani. A doua variantă – să-şi dea copiii robi – nici nu i se părea o alternativă. Refuza din start gândul.
Totuşi, femeia face o alegere înţeleaptă. Ea merge la proroc şi-i expune lui situaţia de criză în care se afla.
Accentuând ideea robiei, i se spune mamei ce şi-a dus copilul la binecuvântare să-şi ocrotească odrasla de robia lumii. Căci lumea îi vrea copilul rob tuturor poftelor ei: poftelor cărnii, drogurilor, mândriei, necredinţei, puterii şi tuturor poftelor rele.
Soluţia ieşirii din criză a fost, pentru văduva din textul biblic, o soluţie divină, nu una umană. Oricum, ea a fost ascultătoare până la capăt. I s-a spus să strângă vase multe, nu puţine, şi aşa a făcut. I s-a spus să închidă uşa de la casă după ea, după ce va fi strâns toate vasele. Şi aşa a făcut. A urmat întocmai sfatul prorocului, chiar dacă s-au ivit, negreşit, întrebări de tot felul.
Ascultarea a funcţionat pentru ea. De aceea, şi mamele de azi ar trebui să stea în ascultare. Să nu-şi lase fiii să devină robi ai acestei lumi.
Au mai fost multe alte idei evidenţiate în acest pasaj. Nu am cerut permisiunea de a reda conţinutul mesajului, dar, oricum, acesta a fost contextul.
O parte din dialogul post festum ne-a dat de gândit.
- Nu a fost prea dur un astfel de mesaj? Că lumea îţi vrea copilul drogat, rob, curvar, obsedat de putere etc.
Omul de la amvon rostise cuvintele cu vocea ridicată, bătând cu pumnul în amvon, amplificând în difuzoare ameninţarea pe care o reprezintă robia lumii.
Răspunsul celui întrebat a fost scurt şi direct:
- Ei, bine!… Făcea parte din scenografie.
Oamenii văd în continuare în serviciul divin o întâlnire regizată, cu rolurile bine delimitate, unde acţiunile au un caracter prestabilit. Cât de bine este să existe o astfel de percepţie ar fi de discutat.
10 Comentarii »
RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI
Lăsați un comentariu
de (re)ţinut minte
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu.-
de (a)mestecat
Fictiune vs Realitate
-
-
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
Si uite aşa “jucăm” cu toţi un teatru… Cu actori, regizori, costume, decoruri, figuranţi, scenă, “reflectoare”, cortină şi…chiar gong! Efecte speciale, roluri…
Sunt atâţia care chiar asta fac. Şi chiar îşi “perfecţionează” prestaţia “artistică”…
Ar fi multe de zis…
Comentariu�Comentarii de Alex — mai 25, 2009 #
Bătutul cu pumnul în amvon, masă sau pereţi este un gest mitocănesc. Ar mai fi de încercat: pastorul ventriloc- care ar da profunzime dialogului, sau pastorul-mim, care ar avea măcar scuza că el le-a spus, dar enoriaşii nu l-au înţeles.
Scria Alex despre gong: eu am văzut un pastor care se simţea un fel de Creangă a amvonului. Era plin de goange. (!a nu se citi ca pe un plural de la gong!)
Comentariu�Comentarii de rasvancristian — mai 25, 2009 #
una din maximile mele publicate ieri spune:
“Omul se naşte original şi moare ca o copie!” (Pascal)
Comentariu�Comentarii de Ruben Budău — mai 26, 2009 #
sunt convinsa ca multe predici sunt urmate cu strictete dupa modelul / (le )pe care l-au invatat in “Scoala de Popi/ pastori” .
Comentariu�Comentarii de Lia — mai 26, 2009 #
Ia d-aci scenografie: sub filmuletul youtube se afla traducerea discursului mamonedirului!
http://mamonedir.blogspot.com/2009/05/romanii-jefuiti-de-escroci-brazilieni.html
Comentariu�Comentarii de Dancos — mai 26, 2009 #
Alex, există şi alte elemente care intră în economia unui act teatral. Publicul are de plătit un preţ. Sigur că sentimentul poate fi şi acela că am intrat într-un mecanism, care se tot învârte, şi din care nu mai avem scăpare. Stăm acolo unde am fost “puşi”, facem exact ce se cere ca să nu fim noi înşine piedici în calea mişcării mecanismului. Asta presupune jucarea unui rol. Totuşi, mă întrebam şi îi întrebam pe cititori cât e de bine să vedem şi în slujba religioasă un act teatral…
Comentariu�Comentarii de A.Dama — mai 26, 2009 #
Răsvane, “goangele” sunt nişte “entităţi” care mă sperie. Eu plecam de la slujba aceea.
Bine, dacă ar fi să facem o tipologie a pastorilor, cum ţii tu minte că am făcut un exerciţiu caracterologic al celor prezenţi la slujbă cândva, cred că ar ieşi un tratat. Tratat cu (lipsă de) mirare. Cea mai cunoscută specie azi e cea a pastorilor-lei.
Dar tot ar trebui să fie pe undeva şi din aceia sadea. Trebuie doar să-i găsim.
Comentariu�Comentarii de A.Dama — mai 26, 2009 #
Ruben, mulţumesc!
Am aruncat o privire peste maximele selectate de tine!
Uite, ca să îţi apară linkul blogului la nume, ar trebui să mergi la “My profile” şi să adaugi acolo adresa blogului tău. Altfel, nu ajunge lumea la tine cu un click pe numele tău.
Comentariu�Comentarii de A.Dama — mai 26, 2009 #
Lia, aşa e! Uneori, chiar funcţionează modelul învăţat. Alteori, sunt sănătoase ajustările.
Comentariu�Comentarii de A.Dama — mai 26, 2009 #
Dancos,
Din păcate, se întâmplă des astfel de deturnări şi denaturări.
Scenariul despre care vorbeam în articol îi împiedica pe unii să ajungă la adevăr, pentru că vedeau în demersul celui din faţă doar jucarea unui rol.
Scenariul prezentat de tine îi împiedică pe oameni să ajungă la adevăr, pentru că le serveşte pe tavă minciuni. Oare de ce suntem mai dispuşi să credem minciuni?
Comentariu�Comentarii de A.Dama — mai 26, 2009 #