Ştefan Câlţia – Ochi de poveste (fără câlţi)

decembrie 17, 2008 at 5:27 pm | In de ochi(t) | 19 Comments
Tags: Add new tag, pictura, poveste, Vânzătorul de aripi, vis, Ştefan Câlţia

Tablourile lui Ştefan Câlţia se pot citi cu ochiul poveştii şi cu ochiul cu pleoapa transparentă.

Personajele lui stau într-o permanentă trezie. Au mâinile aproape întotdeauna întinse pentru a da. Ochii îi ţin larg deschişi. Unele personaje plutesc sau se sprijină pe o minge: transparentă au ba.

Au câteodată aripi pe umeri, alteori, în loc de aripi, poartă simboluri sacre, un fel de mot de passe cu care se legitimează dincolo de vămile realităţii. Iată Călătorul cu flori, care, în loc de aripi, are la umeri “casa albastră”, un topos sacru, cu forţă de propulsare.

Nu ştiu de ce, personajele acestea îmi evocă Seminţele lui Liviu Mocan. Şi dacă simbolistica e cu totul alta.

Am păşit în acest univers de poveste şi vis datorită unui titlu de tablou care a rezonat pentru mine mai mult decât a eternă reîntoarcere: Vânzătorul de aripi.

stefan-caltia-vanzatorul-de-aripi

Aveam 13-14 ani când am scris un poem cu titlul: Vânzătorul de stele. L-am rescris mai târziu pe vreo două caiete, care s-au pierdut în netimp şi nespaţiu. Poemul nu-l mai am, dar trăirea lui de atunci e la fel de exactă, ca o mare care nu se poate vărsa în fluviu.

Vânzătorul meu de stele poate călători oriunde prin lume şi în afara ei, pentru el, “un cer de stele-i dedesubt, deasupra-i cer de stele” nu erau doar versuri, ci calea pe care putea păşi în orice clipă şi în afara clipei.

Vânzătorul meu de stele înviase şi, pentru el, plutirea şi zborul erau la fel de “fireşti” ca trecerea prin zid ori pitirea Dumnezeirii într-o inimă de beleluş.

Am savurat acum, împreună cu tablourile lui Câlţia, un univers de poveste şi vis, o lume populată de oameni aleşi, fiecare la locul său, fără posibilitatea interschimbabilităţii.

19 Comentarii »

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

[...] Iarna de Ștefan Câlția. De Ștefan Câlția am aflat din lumea adam(a)ică. [...]

Pingback de Iarna « Jurnalul Florentinei — decembrie 17, 2008 #
Ce frumos! Îmi place tabloul.

Oare de ce nu a pictat “Vânzătorul de reclame” (sau cum s-o fi numind cel care-ţi dă zilnic hârtii cu “Reducere -50% -70%”)?

Oare cât de greu îi este să se concentreze la partea plină a paharului? La lucrurile frumoase… Sau vede numai pahare pline?

Comment de GhitaB — decembrie 18, 2008 #
Tabloul acesta are nişte accente serafice. Îngerul acela care pluteşte, nu zboară.Aripile-i stau liniştite pe spate. Floarea aceea imensă în mână. Parcă e un crin, nu? Cerul lăptos. Siluetele întunecate ale copacilor. Foarte faină viziune. Am văzut şi la Florentina unul frumos, de acelaşi pictor.

Mă gândeam, A.Dama, dacă nu mai poţi “recupera” măcar câteva versuri din poemul cu un titlu atât de frumos: “Vânzătorul de stele”. Mai ales că au fost scrise la o vârstă în care sufletul omului este mult mai aplecat spre visare, spre poezie, spre sensibilitate…

Vreau şi eu să cumpăr o stea! a văzut cineva “vânzătorul de stele”?

Mi-am amintit de un colind vechi: “Cine primeşte steaua frumoasă şi luminoasă? Cu colţuri multe şi mărunte, de la naşterea lui Hristos ca un Soare luminos!”

Comment de Alex — decembrie 18, 2008 #
GhiţăB, să ştii că m-am întrebat şi eu de ce această explozie de senin?

Cu toate acestea, copacii care mai tot timpul sunt desfrunziţi au ceva din tristeţea scheleticului. Şi mai sunt semne ale tragicului şi în alte tablouri. Dar e drept că mereu există o compensare. Există un semn salvator.

Comment de A.Dama — decembrie 18, 2008 #
E ceva serafic, desigur, Alex! Dar în mână nu ţine un crin vânzătorul ‘cesta, ci ţine aripile pe un băţ. Aşa cum îşi duc vânzătorii ambulanţi marfa pe tot felul de stative.

Nu mai am cum să recuperez poemul. Aş putea să-mi pun în gând să scriu altul cu acelaşi titlu.

Mulţumim că ne-ai colindat, Alex!!!

Comment de A.Dama — decembrie 18, 2008 #
Si eu vreau sa colind…ca despre picturile astea nu stiu ce sa spun…ingerul asta parca e agatat in cui saracu…ma intreb daca as vrea sa-l sperii si o sa zic BOOO, o sa aiba ceva expresie pe fata?…oare ce-o fi vazut? vesel nu e… trist nici asa;nu pare nici mort , ca are ochii deschizi…dar nici viu nu arata.

Asta-i …n-am pricepere de fel…eu vad ceva ce nu misca…ce nu da semne de viata. Stiu…stiu ca e pictura si n-are respiratie…dar daca a venit cu o misiune oarecare…vreau sa-l vad mai agitat oleaca…

Tot atita…acuma eu l-am criticat pe el, mai urmeaza sa ma criticati voi pe mine…dati-i drumul…

Comment de Rodica Botan — decembrie 19, 2008 #
Cu bucurie A.Dama!
“…care bucurie şi aici să fie, de la tinereţe pân’ la bătrâneţe!”

La anul şi la mulţi ani pentru toată lumea!

Comment de Alex — decembrie 19, 2008 #
Mie nu-mi pare a fi înger vânzătoarul de aripi. Îngerii nu fac comerţ. Cred că e un seamăn de-al nostru.
Apreciez însă, după amplasarea lui deasupra acelui peisaj dezolant, că este un om care oferă o perspectivă deosebită asupra lumii.
Ar putea fi pictorul însuşi. Ai putea fi tu, A.Dama.
Pentru cei ca voi, plutirea este firească. Sunteţi permanent înzestraţi cu aripi. Noi, captivii cotidianului, avem nevoie de cineva care să ne ofere aripi, pentru că, de bună seama, după ce te ridici puţin deasupra nivelului “zero”, poţi vedea că eşti “sărac, şi orb, şi rob şi gol”, cum spunea poetul, parafrazând cuvintele Scripturii.
De un lucru însă nu sunt sigură. Care este preţul pentru aceste aripi?
…Hm! Din comentariile de mai sus, aş putea deduce că preţul poate fi o colindă, A. Dama?

Comment de DanaM — decembrie 20, 2008 #
Rodica, bine că măcar spui cu umor ce spui! Îţi iertăm multe atunci. Păi, sigur că nu e înger, e un vânzător ambulant. Cu o marfă mai aparte. Nu vinde aripi de gâscă să-şi facă oricine pene de scris. Tabloul trebuie să-l înţelegi ca o poveste. Câte chestii incredibile nu se întâmplă în poveşti. Câte leacuri miraculoase nu există? Câte personaje benefice care-ţi sar în ajutor dacă eşti virtuos, spre enervarea deplină a personajelor negative, cărora nu le mai ies socotelile să facă rău? Ei, aşa trebuie înţeles şi tabloul ăsta. Vânzătorul vinde aripi pentru o călătorie spre cer, dacă vrei. Sau până în România, să zicem. El nu depinde de un suport fizic pe care să păşească aşa ca noi, oamenii, fiindcă el e o fiinţă de poveste. Noi nu-i putem vedea ambii ochi, trebuie să ne imaginăm cum arată din faţă. Însă are mâna întinsă cu darurile atârnând în vârful băţului. Şi are aripi, fiindcă în poveste e posibil să ai aripi, pe care ceilalţi nu le văd, dar aici pictorul a “tradus” pentru ochii noştri aripile. Mă joc acum cu cuvinte de copil. Sper să nu fie spre supărare. Dar oare ce are în cealaltă mână? Ce suport e acela pe care-l duce?

Comment de A.Dama — decembrie 20, 2008 #
Alex,

Să trăiţi, să trăiţi
Întru mulţi ani fericiţi
Şi ca pomii să-nfloriţi,
Şi ca toamna cea bogată,
Fie casa-ndestulată!
Tot cu mesele întinse,
Cu făcliile aprinse,
Să petreceţi împreună
Până-n veci cu voie bună!

Comment de A.Dama — decembrie 20, 2008 #
Nu-mi pare rau ca explici asa simplu…ca numa asa inteleg.

Numai ca aripile spre cer nu se fabrica pe pamint…poate alea te pot duce doar deasupra unor pomi desfrunziti si atit…

Eu astept dupa o pereche asa de mari incit sa le pot pune peste fata sa ma ascund cu ele…Numai ca noi nu vom fi ingeri si n-a sa avem aripi…Tot atita, ca n-as sti ce sa fac cu ele…m-ar incomoda. Eu prefer sa am un nor pe care sa ma tolanesc si sa plutesc asa…poate unul cu volan ca tot sint obisnuita sa circul cu masina…

Am sa va pastrez adresele de e-mail …sa ne mai intilnim. Stiti ca tot ce se leaga pe pamint va fi legat si in ceruri. Oare este vorba si de prietenii? Ca daca da…trebuie sa ma imprietenesc cu citeva din romancutele noastre care au blogurile alea cu mincare…Doamne, ce frumoase arata cite unele!…

Si daca sinteti curiosi…nu mai tin cura aia de slabire…a trebuit sa aleg intre a fi mai…rotunda sau sa ramin coltata si rautacioasa …ca nu m-am mai inteles nici eu cu mine dupa o saptamina de apa prajita si rabdari, cu salate de telina fiarta si morcovi razaliti…

Ok…a.dama, acu poti sa ma judeci si mai rau ca am trecut de alaltaieri la alt subiect. Nu degeaba inca n-am aripioare…poate nu le merit sau n-am bani sa mi le cumpar ca i-am cheltuit la alimentara…

Comment de Rodica Botan — decembrie 20, 2008 #
Hm, DanaM! Oare îngerii nu negociază nimic? Dacă găsesc 50 de oameni credincioşi, poate scap cetatea de nimicire! Sigur că vânzătorul de aripi nu e înger. E o metaforă, o fiinţă supra-umană şi sub-divină.

N-aş avea curajul să mă identific cu el, chiar dacă tu eşti drăguţă de felul tău! Şi în alte feluri! Dar am să accept provocarea ta! Să medităm fiecare cum ar fi să le oferim oamenilor “aripi”. Să se simtă în prezenţa noastră, a celor de noi rostite, ca într-un colţ de rai…

E foarte bună colinda şi o primim cu bucurie, chiar dacă n-am făcut colăcei încă să ne cinstim colindătorii! )

Comment de A.Dama — decembrie 20, 2008 #
Rodica, nu se fabrică pe pământ aripile, dar ne sunt îngăduite şi pe pământ unele momente atât de înălţătoare, că avem convingerea că avem aripi, nu-i aşa?

În orice caz, cred că voi adormi în seara asta cu imaginea unui norişor cu volan. Să aibă şi funcţiile de urcare şi cădere, dar şi pe aceea de legănare!

Şi dacă numai pentru a ne legăna somnul, tot a meritat să scrii acest comentariu!

Bine că ai încetat şi cura aceea de răbdări prăjite, fiindcă aşa nu voi mai avea emoţii la subiecte precum chocolat-ul mereu tânăr. Oh, mi-am mai amintit ceva. Când voiam să le facem scârbă la unii de pe stradă care se legau de noi, le aruncam ceva de genul: “Ba tu să mănânci mâncare de arici cu cremă de vanilie şi castraveţi muraţi!” Aşa ni se părea nouă că sună suficient de respingător ca să ne lase în pace!

Comment de A.Dama — decembrie 20, 2008 #
oh…my goodness…mincare de arici cu vanilie si castraveti murati…yack…

Si cu toate astea fiindca vorbeai de asa o reteta, California este grinarul Americii. Aici predomina agricultura mai mult decit oriunde in State. Eu locuiesc intr-o vale, Joaquin Valley unde sint cele mai mari livezi de migdal, de pilda din intreaga lume. Dar sint si alte culturi. Fratele meu care este stupar, duce albinele la culturi de tot felul, chiar si de ceapa.

Toamna incep in diferite orase de fermieri festivalurile…ba de broccoly ba de dovlecei…ma rog, de toate legumele. Cind este festivalul usturoiului gasesti toate retetele inventate cu usturoi, la tarabele lor in piata…si chiar si…inghetata de usturoi. N-am fost inca ca n-am avut timp, dar poate anul asta va foi fi interesata sa ma duc, daca nu din alte motive atunci doar sa fac poze si sa gust inghetata respectiva…va spun eu cum gusta la toamna…

Pina atunci prieteni dragi din tara pe care n-am mai vazut-o de 30 de ani…va doresc vise placute si…puteti imprumuta cite un norisor sa va leganati sau sa faceti o calatorie…nocturna!!!

Comment de Rodica Botan — decembrie 20, 2008 #
M-am plimbat printre câteva tablouri câlţiene. De impresionat, nu cred că m-au chiar impresionat. Deşi au ceva în ele care atrage. M-a surprins ceva la toate: atmosfera. Toate au atmosferă. Nu cred că am mai prins în alte tablouri aşa evident, aşa vizibil, atmosfera lor. E un aer de mister şi tensiune în toate. Mai ales tensiune. Parcă ar trăi.

Comment de Camix — decembrie 21, 2008 #
Rodica, să laşi neapărat să treacă un timp după ce mănânci îngheţata de usturoi. Să ne spui mai ales din amintiri cum era gustul, că altfel poate e prea puternic.

Eu am mâncat îngheţată de ulei de măsline şi nu mi-a plăcut.

Noi te aşteptăm în continuare în ţară. La noi mai există piaţă cu legume şi fructe din grădinile şi livezile ţăranilor, adică produse “bio” sută la sută. S-ar putea ca unii să-şi imagineze raiul numai cu produse “bio”.

Comment de A.Dama — decembrie 21, 2008 #
Camix, nu e grav dacă altele sunt preferinţele în materie de tablouri! Important e că tablourile transmit un soi de trăire! Şi-au atins ţinta, alors!

Comment de A.Dama — decembrie 21, 2008 #
Daca stiti pe careva care vrea sa cumpere un tablou de-al lui Caltia din anii tineretii, e vorba de “Flori”, trimiteti-mi va rog un mail. Nu l-as vinde, dar am 3 copii si stiti cum e in criza cand nu-ti merg afacerile … jale.

Comment de Alina — noiembrie 15, 2009 #
Alina, să sperăm ca va fi feed-back! Mai trec pe-aici unii-alţii… Oricum, sănătate şi spor! Cu trei nu-i uşor.

Comment de A.Dama — noiembrie 21, 2009 #

Lăsați un comentariu

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.

	calinhera on Hai, fii tatăl nostru!
	A.Dama on Hai, fii tatăl nostru!
	RuBen on Hai, fii tatăl nostru!
	A.Dama on Mantaua
	sam on Mantaua
	A.Dama on Mantaua
	A.Dama on Hai, fii tatăl nostru!
	A.Dama on Hai, fii tatăl nostru!
	A.Dama on Hai, fii tatăl nostru!
	A.Dama on Mantaua
	A.Dama on Mantaua
	A.Dama on Mantaua
	peginduri on Hai, fii tatăl nostru!
	A.Dama on Mantaua
	Stefan on Mantaua

lumea adam(a)ică