lumea adam(a)ică

Unii limitează orice religie la frică.

Îndeplineşti anumite ritualuri, te supui unei autorităţi, accepţi anumite interdicţii, urmezi un set de principii şi reguli – toate acestea de frica unei pedepse care ar urma în mod iminent dacă nu le îndeplineşti.

Alţii consideră că rugăciunea e ocupaţia celor proşti, că nu îţi dă nimeni nimic pe gratis, nici măcar Dumnezeu.

Rugăciunea e şi calea celor leneşi, care în loc să lupte, să se zbată, să depună efort pentru a obţine ceea ce-şi doresc, aşteaptă să le pice mură-n gură.

Prea des auzim:

- Raiul şi iadul sunt pentru proşti.

- Iadul nu-i decât sperietoarea folosită de părinţi pentru a-şi putea duce copiii la biserică.

- Raiul şi iadul sunt pentru anacronici.

- Cine are minte nu mai crede în asemenea poveşti!

Iată însă, pentru “cei fără minte”, câteva vorbe de duh din Pelerinul rus, ca să medităm la care cale-i de dorit?

• Săvârşirea nevoinţelor mântuitoare de suflet doar de teama muncilor iadului e calea robului.

• Săvârşirea aceloraşi nevoinţe  doar din dorinţa de a moşteni Împărăţia cerurilor e calea năimitului (a slugii plătite).

• Dumnezeu însă voieşte ca noi să mergem către El pe calea fiilor, adică din dragoste şi din osârdie pentru El să ne purtăm cinstit şi să ne desfătăm cu unirea cea mântuitoare cu El.