Din miracolele copilăriei mele (6) – Percheziţia

mai 13, 2008 at 11:35 am | In De miraculis, De probă | 25 Comments
Tags: , , , , , , , ,

Deşi nu-i pot spune azi La Mulţi Ani!, voi scrie spre-aducere-aminte despre Ea. De fapt, pot spune urarea, dar mami are deja toţi anii, trecuţi, prezenţi şi viitori, iar urarea mea nu-i mai este de niciun folos. Ea are eternitatea ‘nainte. Înainte, înapoi, unul la dreapta, altul la stânga… Ce idee ne putem face noi despre topografia Raiului?

Îngrijorări de Marta

Într-o familie mare, treburile gospodăreşti sunt şi mai numeroase, iar pentru asta, nici nu e nevoie de exerciţiu de imaginaţie. Să pui de trei ori pe zi optsprezece farfurii de mâncare nu e ca şi cum ai pune patru-cinci. Cumpărăturile, statul la cozi, alte dificultăţi inerente. Spălatul hainelor… ce să mai vorbim? Se-adunau în baie hainele pentru spălat cu duiumul…

În unele perioade, eu cu încă o soră sau un frate răspundeam de cumpăratul laptelui dimineaţa. Nu se dădeau decât doi litri de persoană, aşa că, înainte de a merge la şcoală pe ora 8, ne trezeam pe la 6 şi mergeam la coadă la lapte.

Au fost apoi perioade în care mie mi-a revenit spălatul hainelor. Maşini automate nu existau, dar aveam o maşină de spălat cu cuvă şi storcător separate. Trebuia să ne sincronizăm şi cu orele în care aveam curent, fiindcă se lua zi de zi curentul. Temele pentru şcoală le mai făceam la lumina lămpilor cu petrol, dar pentru spălat aveam nevoie de curent. Şi când te gândeşti că eram în “epoca de aur”, în “epoca luminii”!…

Continue reading Din miracolele copilăriei mele (6) – Percheziţia…

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.