lumea adam(a)ică

Uneori, gesturi în aparenţă mărunte ne deschid orizonturi din cele mai largi. Le înţelegem ca revelaţii, un fel de revelaţii indirecte, dacă socotim că lumina care l-a orbit pe Saul pe drumul spre Damasc a fost o revelaţie directă. Aceste gesturi mărunte ne arată Dragostea, Viaţa, Calea.

*

*

Citisem în cartea lui Paul Tournier, Personajul şi persoana, o întâmplare. Unul dintre personaje descrie o revelaţie trăită de el, şi în care nu pomeneşte direct Persoana divină. Cu toate acestea, întâmplarea respectivă, el o numeşte revelaţie, o bulversare a traseului evenimenţial. Un soi de scurtcircuit care i-a schimbat viaţa.

Era adolescent, o ducea bine, făcea parte dintr-o familie bogată. În această linearitate a vieţii lui a intervenit războiul, şi totul s-a dus de râpă. Urmărit fiind de nazişti, fugea dintr-o localitate în alta, ca un vagabond. La un moment dat, a văzut în stradă un vânzător ambulant care vindea brioşe. Îi era o foame cumplită, dar n-avea nicio leţcaie, aşa că nu putea să-şi cumpere râvnitul aliment.

În acel moment, s-a apropiat un călugăr cerşetor să-şi cumpere o brioşă. Dar când s-a întors să o ia din loc, l-a văzut pe tânărul aflat în apropiere. În loc să muşte din brioşă, a întins mâna şi i-a oferit-o tânărului.

Ei bine, pentru acest personaj, întreaga existenţă s-a schimbat în momentul când a primit brioşa. “A fost o revelaţie, a mărturisit el. M-a făcut un alt om.”

A fost o revelaţie, pentru că brioşa aceea i-a astâmpărat foamea, nu doar fizică, ci şi pe cea interioară. Un gest de bunăvoinţă, un gest de sacrificiu din partea semenului său i-au arătat Dragostea, Viaţa, i L-au arătat pe Dumnezeu.

Oare suntem noi agenţii unor revelaţii indirecte?

Ia tu brioşa!