Trata(men)t de greaţă

Greaţa a ajuns la fel de comună ca pâinea. Unii se descurcă cu emetiralul, alţii se rezumă la constatarea disconfortului digestiv, iar alţii n-au nicio greaţă.

Iniţial, mi-am zis că “Hristos a înviat!” se potriveşte în orice zi a anului, deci nu e neapărat nevoie de simultaneizarea cu momentul. Plus că ceilalţi - “mai puţin (drept)credincioşi” - se salutaseră aşa cu o lună înainte. Mă gândeam că moartea unora durează mai mult de “trei zile şi trei nopţi”, deşi nu ştiu cum iese socoteala în matematica învierii. Orice-aş face, tot 2 nopţi ies la socoteală. Dar nu-mi bat capul cu asta.

Chestiunea e că s-a prelungit ruptul perdelei, moartea macului, din motive de… greaţă. Nu, nu e vreo sarcină pe rol, nici friptura de miel nu-i de vină, nici măcar sondaj-ul/-ele care-ţi întorc stomacul pe dos. N-or mai pocnit reactoarele nucleare, nici nu s-a contaminat apa de la robinet.

Şi nu-i de incriminat nici foaia scrisă de caiet, băltind sartrian.

Zice-se că şi de la depresie poţi da în greaţă. Iată despre greaţă şi vomă pe înţelesul tuturor. Dar nici depresia nu-i la mijloc, bat-o vina!