Archive for aprilie 15th, 2008

h1

Îl iubesc ca pe ochii din cap

aprilie 15, 2008

Ştim că asta înseamnă a iubi foarte mult / foarte tare / din tot sufletul / din toată inima etc. etc. Obiectul atracţiei manifestă o puternică impresie asupra noastră, atenţia ni se îndreaptă inevitabil într-acolo, îi acordăm timp mai mult, suntem dispuşi la sacrificii.

Cineva, ceva devin idolii noştri: anumite persoane, propria persoană, o calitate - puterea, frumuseţea, inteligenţa, trupul cuiva sau propriul trup, diverse obiecte - naturale sau modelate de mâna omului (din lemn, metal, sticlă, piatră etc.), unele animale, corpurile cereşti, diverse forme de relief, fenomene ale naturii, un vis, o halucinaţie etc.

eram idolatru după femeia mea, aş fi trecut prin foc să o port pe braţele mele… (Chateaubriand)

O iubea ca pe ochii din cap

În societăţile arhaice, idolii erau adoraţi îndeosebi din cauza fricii. În faţa anumitor calamităţi, oamenii se vedeau neputincioşi, aşa că adorau zeii - ciopliţi, modelaţi, făuriţi de mâinile lor - pentru a fi păziţi de sinistre. Zeii erau adoraţi şi din motive “utilitariste” - ei erau cei care dădeau ploaie pentru creşterea recoltelor, scoteau animalele în calea vânătorilor etc. Strâns legată de prezenţa idolilor în case, a terafimilor, e prezenţa obiectelor magice, a amuletelor, talismanelor…

Read the rest of this entry ?