Dacă minţi, creşte nasul mare!

Exemplul lui Pinocchio a intrat în limbajul curent: dacă minţi, îţi creşte nasul; dacă înveţi rău, ţi se lungesc urechile ca la măgar. Cartea lui Carlo Collodi s-a vândut în Italia în 10 milioane de exemplare, fiind a doua după Divina Comedie (12 milioane de exemplare).

Cine n-a minţit niciodată?

Să dea primul cu piatra!

Nu, nu e aşa. Pentru minciună, pedeapsa nu era lapidarea, cu toate că ne amintim episodul Anania şi Safira care au murit pe loc după ce au minţit. Ei n-au încercat să-i mintă pe oameni, ci pe Dumnezeu. Asta e curată nebunie. Cum să minţi Ochiul care te vede ziua, noaptea, la marginea mării şi în locuinţa morţilor şi care îţi citeşte gândul înainte de a-l fi făcut manifest?

*

Suntem la a patra ilustrare a celor care vor fi “afară”. Chiar dacă lista este mai lungă, ne vom opri la 7. Şapte, cât pentru o săptămână a patimilor.

*

În documentarul realizat de Damian Pettigrew în 2002, conţinând ultimele interviuri date de Fellini în 1991 şi 1992: Fellini: I’m a Born Liar (în franceză: Fellini, je suis un grand menteur), găsim următoarea mărturisire:

Am inventat totul despre tinereţea mea, familia mea, relaţiile mele cu femeile, cu viaţa. Sunt un mare mincinos.

Chiar dacă nu suntem scenarişti, realizatori de filme, se poate să ni se potrivească fiecăruia constatarea lui Fellini. Există o pornire înnăscută spre minciună.

Multe dintre “minciunici” nici nu le luăm în calcul. De exemplu, refuzul de a servi o prăjitură în plus când eşti îmbiat: “Mai doriţi?” Răspunsul vine uneori prompt: “Nu, mulţumesc!”, chiar dacă nu corespunde realităţii. Un copil neascultător e speriat de mama sa: “Dacă nu mănânci, vine Baubau!” Spunem cuiva: “Ce bine arăţi azi!”, şi dacă nu credem asta, ca să obţinem ceva de la acea persoană.

Uneori, minciuna ne dă târcoale pentru a ne ascunde faptele. Cain, deşi ştia bine că îl omorâse pe Abel, Îi spune lui Dumnezeu: “Ce, sunt eu păzitorul lui?” Alteori, minciuna constă în a nu spune tot, a spune parţial. Alteori, inventăm poveşti pentru simplul fapt că ne-am găsit fraierii care să ne asculte cu sufletul la gură. De câte ori nu fac aşa şi copiii? Minciunile din statistici sunt un alt tip… mai pervers… pentru inducerea în eroare a contractanţilor, de exemplu.

Dar există şi minciuna care e spusă pentru binele celorlalţi. Rahav. Schindler. Şi câţi alţii?… Iată încă un exemplu din cartea lui Phillip Yancey, Zvonurile altei lumi:

Ofiţerul britanic Ernest Gordon fusese capturat de către japonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ceea ce Gordon a numit „miracolul de pe râul Kwai” este extraordinara transformare dintr-un lagăr de muncă, un adevărat „laborator al supravieţuirii”. Numărând la sfârşitul zilei uneltele, unul dintre paznicii japonezi a constatat că lipsea o lopată. I-a adunat pe toţi deţinuţii şi, după ce le-a cerut să îşi recunoască fapta, pentru că nimeni nu recunoştea, i-a ameninţat că îi omoară pe toţi, pregătit să îl împuşte pe primul din rând. În acel moment un bărbat a ieşit din rând şi s-a recunoscut vinovat. A fost omorât. La al doilea inventar din acea seară, au descoperit că nu lipsea nicio lopată. Un deţinut şi-a amintit versetul: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”. Deţinuţii şi-au schimbat radical comportamentul, bătăile au încetat, fiecare era preocupat de celălalt. (pp. 180-181)

Afară sunt mincinoşii… oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună.

Vă las în compania unui filmuleţ de 10 min. despre o altă percepţie asupra misionarismului creştin. Chiar dacă filmul e făcut de cei care vor să discrediteze lucrarea creştinilor, merită văzut pentru a medita asupra felului în care este El văzut în noi. Suntem chiar “chipul” Lui sau o parodie, o minciună?

Credinţă sau afacere?