Afară sunt câinii…

Asupra lui “afară” nu ne vom opri, cu toate că deschiderile sunt multiple:

• gândindu-ne, de exemplu, la scoaterea afară din tabără a bolnavilor, stigmatizaţilor, leproşilor ori a păcătoşilor, pentru a fi separaţi de cei sănătoşi sau pentru a fi ucişi cu pietre,

• gândindu-ne la cele două sintagme: omul dinlăuntru şi omul dinafară,

• gândindu-ne cum erau scoşi din cetăţi nebunii Evului Mediu şi trimişi pe mare…

• gândindu-ne la aparenţele care înşală - acel în afară văzut de la prima ocheadă, ceea ce izbeşte privirea, ori “mormintele văruite”…

Există o serie întreagă de funcţionalităţi ale acestui “afară”, însă ne-a atras de astă dată substantivul “câini”, care apare în enumerarea următoare:

Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! (Apoc. 22, 15)

În afară de substantivul “câini” - cu semantismul zoologic, toate celelalte sunt din sfera antropologicului. Întrebarea imediată a fost: ce caută într-o enumerare a tipologiilor umane un animal?