lumea adam(a)ică

Pe când se ocupau îndeosebi cu vânătoarea şi agricultura, oamenii celebrau momentele importante ale activităţilor lor şi… cereau ajutorul divinităţii pentru reuşite… protecţie împotriva calamităţilor… Alteori îşi aminteau să mulţumească pentru roadele şi belşugul obţinute.

De-atunci ne-am obişnuit cu sărbătorile de tot felul: religioase / laice, personale / colective, naţionale / internaţionale etc. Sărbători inedite. Celebrăm tot, de tot, toţi, de toate: anii, zilele, portocalele, taurii, prima călătorie în cosmos, independenţa, roşiile, interdicţiile, oraşele, mamele, speologii, victoria, taţii, nebunii, înfrângerea, recolta, competiţiile, homosexualii, electricitatea, câinii şi altele. Câte altele!?

Acum, dacă unii se ocupă cu programe de dezvoltare atomică, e normal să fie şi sărbători… atomice. Sau nu?

In Iran s-a celebrat pentru a doua oară Ziua naţională a tehnologiei nucleare.

În imaginea de mai jos, un colţ de cafenea din Teheran. E şi Ziua internaţională a rromilor. Dar cu sărbătorirea naţiilor, etniilor, popoarelor suntem familiari. Cu celebrarea atomică, să ne obişnuim?