lumea adam(a)ică

Prolog

Săptămâna care a trecut a fost ziua mea. N-aş mai fi în viaţă, n-aş mai scrie aceste rânduri, dacă nu aş fi avut o mamă a cărei inimă era cu toate antenele ei pe aceeaşi frecvenţă cu inima cerului. Eu cred că Dumnezeu aşa a găsit cu cale să mă iubească… şi să mă răsfeţe.

Terasa

Spre disperarea vecinilor, inventivitatea noastră, a copiilor, când venea vorba de jocuri depăşea puterea lor de a ne opri sub orice formă: cu vorba bună, cu morala, cu ţipetele înfuriate. Noi ştiam una şi bună: dacă-i copil, să se joace.

La etajul unu erau geamurile pe care se putea urca pe casa scării. Era ca un fel de terasă în miniatură, căptuşită cu smoală şi cu tablă pe margine, tablă din aceea comunistă, gri, care ruginea şi se făcea urâtă, da’ ce ne păsa nouă de dialectica esteticii şi utilităţii când era rost de joacă? Inconştienţi, nesperiaţi de nimic, inventam tot felul de jocuri, chiar dacă pericolele ne pândeau la tot pasul. Eram undeva la vreo 6-8 metri deasupra pământului, pe un colţişor de beton acoperit cu smoală care se încălzea de ne ardea fundul sub razele darnice ale soarelui de vară.

Continue reading Din miracolele copilăriei mele (5) – Paratrăsnetul…