Tatăl fiului risipitor
martie 31, 2008 at 1:25 pm | In De viaţă | 12 Comments#1
Tatăl: Priviţi! Se întoarce cu adevărat! Îl văd ca o umbră. Un punct mişcător. Dar îl simt. Cărarea pe care vine o aud ca pe un cântec. Cu siguranţă e el! Fiul meu!
Slujitorii: Stăpâne, nu mai lăsa ochii să-ţi plângă zadarnic! Fiul tău petrece acum cu prietenii lui. Nu te mai amăgi şi nu mai aduce întristare sufletului tău. Te-a uitat de tot. Dumnezeu să-l ierte!
Tatăl: Înapoia mea, ispititorilor! Chiar şi văzduhul îmi aduce respiraţia fiului meu. Nu îl vedeţi? E cu neputinţă să fie altul. Fiul meu, fiul meu!
#2
Tatăl: Draga mea, s-a sfârşit aşteptarea. Fiul nostru se întoarce acasă. Îl văd de departe: răspunsul rugăciunilor mele. Hai să-i pregătim o masă pe cinste!
Femeia: Ai temperatură. Vino înăuntru să-ţi fac frecţie! Ţi s-a înceţoşat privirea de când stai aici şi ai făcut insolaţie. Aiurezi.
Minitratat de (ne)vedere
martie 29, 2008 at 12:46 pm | In de ochi(t) | 9 Comments
1. Razumihin, ruşinat la culme de căderea măsuţei şi de paharul spart, privea, posomorât, cioburile: apoi scuipă, se întoarse brusc la fereastră şi rămase cu spatele la ei,
uitându-se încruntat pe geam, fără să vadă nimic.
(Dostoievski, Crimă şi pedeapsă)
***
***
2. Medicul oftalmolog orb:
Doamne, cât de mult ne lipsesc ochii, să văd, să văd barem nişte umbre palide, să stau în faţa unei oglinzi, să privesc o pată întunecată, difuză, şi să pot spune, Iată, e chipul meu, ce-i luminos nu-mi aparţine.
(José Saramago, Eseu despre orbire)
***
***
Vânt(urare)
martie 28, 2008 at 8:39 am | In De îngânat | 10 CommentsDupă ce-am pregătit acest text pentru azi, care se numeşte Vânt(urare), am aflat că a fost… vânturat dintre cei vii Pruteanu. Şi mi-am spus că mereu ce avem de zis e mai puţin decât o moarte.
*
S-a-nrădăcinat vântul în pământul oraşului
şi nu se mai lasă dus
adie curtenitor pe la ferestrele fetelor triste
în aşteptarea răvaşelor de la iubiţi
Blogjurnalul – o nouă specie literară?
martie 27, 2008 at 10:11 am | In De gândit | 8 CommentsS-a constatat că jurnalul a trecut de la faza de “intimitate” – jurnalul păstrat cu grijă într-o cameră încuiată, sau în sertăraşul închis cu cheie, sau jurnalul cu lacăt aplicat pe el – la faza jurnalului (în) public. Ne referim la tipul de jurnal: diary, din latinescul diarium – jurnal, nu la jurnalul-ziar, jurnalul contabil, jurnalul de bord etc. Cel care scrie un astfel de jurnal este diaristul. Acum, la concurenţă cu bloggerul…
Unul dintre cele mai celebre jurnale este cel Annei Frank, o mărturie a supravieţuirii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a unei familii de evrei refugiate în Olanda. Anne Frank a murit la 15 ani, dar jurnalul a fost publicat cu acordul tatălui ei, Otto Frank, şi mai târziu ecranizat – în 1959, în 1995, în 2001.
Millie Perkins – în rolul Annei Frank, în filmul The Diary of Anne Frank, 1959
Iniţial, jurnalul era un obiect de budoar, de cămăruţă, nefiind destinat altor ochi decât ai celui care-l redacta. Scriitorul şi cititorul se suprapuneau, erau unul şi acelaşi. Cu timpul, el şi-a schimbat forma, funcţionalitatea şi intenţionalitatea. La început, nici nu se punea problema publicării lui. Anne Frank îşi numise jurnalul Kitty, gândindu-se, probabil, la el ca la cel mai bun prieten, fără să-i treacă vreodată prin cap ce destin va avea jurnalul ei. Acum nu doar că se publică jurnalele intime, dar şi există ideea publicării la nivel intenţional în chiar momentul scrierii: jurnalul se scrie pentru a fi publicat, a devenit o afacere.
(auto)biografie anonimă
martie 26, 2008 at 2:16 pm | In De (la) prieteni | 25 CommentsAm primit şi eu (ca mulţi alţii, probabil), de la prieteni, această (auto)biografie anonimă. Poate zâmbiţi, poate vă plictiseşte, poate faceţi analize stilistice, poate vă inspiră silă, poate faceţi exerciţii de logică, poate vă lasă indiferenţi. Nevermind. I se poate întâmpla oricui. Eu am zâmbit. 
))
-
AUTOBIOGRAFIE ANONIMĂ ÎN CINCI CAPITOLE SCURTE
Capitolul I
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
Cad în ea.
Sunt pierdut… Sunt neputincios.
Nu e greşeala mea.
Îmi va trebui mult ca să pot ieşi afară din ea.
Capitolul II
Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
Mă fac că n-o văd.
Cad în ea din nou.
Nu-mi vine să cred că mă aflu iarăşi în acelaşi loc, dar nu e vina mea.
Îmi va trebui mult timp ca să ies afară.
Capitolul III
Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
O văd că este acolo.
Cu toate acestea, cad în ea… este un obicei deja.
Ochii îmi sunt deschişi.
Ştiu unde mă aflu. Este greşeala mea. Ies afară imediat.
Capitolul IV
Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
O ocolesc.
Capitolul V
Mă plimb pe altă stradă.
))Exod 4, 24-26: traduttore traditore
martie 25, 2008 at 11:13 am | In De(z)legat | 11 CommentsAzi e Bunavestire pentru creştinătate. În Tibet continuă violenţele… Flacăra olimpică a fost aprinsă. Bucureştiul freamătă în apropierea summit-ului… Iar nouă ne pasă de traduceri… La vie continue!…
În versiunea Cornilescu, există un pasaj a cărui violenţă mi-a dat întotdeauna bătăi de cap. Nu că nu ar fi alte pasaje violente în Scripturi, dar aici sunt mai multe întrebări îngrămădite la un loc. Moise porneşte spre Egipt, după ce avusese viziunea cu rugul aprins care nu se mai mistuia. Noaptea, întâlnindu-l pe drum, Domnul vrea să-l omoare. Dacă tot i s-a dat o misiune, de ce să-l omoare înainte să-şi ducă misiunea la bun sfârşit?
- 24 În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare.
- 25 Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.”
- 26 Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de sânge!” din pricina tăierii împrejur.
Din miracolele copilăriei mele (5) – Paratrăsnetul
martie 23, 2008 at 12:36 pm | In De miraculis, De probă | 12 CommentsTags: cadere, copilarie, credinta, frate, fuga, joaca, mama, miracol, paratrasnet, terasa
Prolog
Săptămâna care a trecut a fost ziua mea. N-aş mai fi în viaţă, n-aş mai scrie aceste rânduri, dacă nu aş fi avut o mamă a cărei inimă era cu toate antenele ei pe aceeaşi frecvenţă cu inima cerului. Eu cred că Dumnezeu aşa a găsit cu cale să mă iubească… şi să mă răsfeţe.
Terasa
Spre disperarea vecinilor, inventivitatea noastră, a copiilor, când venea vorba de jocuri depăşea puterea lor de a ne opri sub orice formă: cu vorba bună, cu morala, cu ţipetele înfuriate. Noi ştiam una şi bună: dacă-i copil, să se joace.
La etajul unu erau geamurile pe care se putea urca pe casa scării. Era ca un fel de terasă în miniatură, căptuşită cu smoală şi cu tablă pe margine, tablă din aceea comunistă, gri, care ruginea şi se făcea urâtă, da’ ce ne păsa nouă de dialectica esteticii şi utilităţii când era rost de joacă? Inconştienţi, nesperiaţi de nimic, inventam tot felul de jocuri, chiar dacă pericolele ne pândeau la tot pasul. Eram undeva la vreo 6-8 metri deasupra pământului, pe un colţişor de beton acoperit cu smoală care se încălzea de ne ardea fundul sub razele darnice ale soarelui de vară.
Continue reading Din miracolele copilăriei mele (5) – Paratrăsnetul…
Serebro – între extreme
martie 22, 2008 at 12:21 pm | In De gândit | 52 CommentsS-a întâmplat că într-o zi am găsit, pe vodpodul unui prieten, videoclipul formaţiei ruse Serebro – Dyshi. Am ascultat, am reascultat.
Am privit. Imaginile aduceau un fel de atracţie de pictură naivă, nişte simboluri amestecate. Un ghiveci, dar… dincolo de astea, era în tonalitatea cântecului ceva suav, ţi-ai fi adormit copiii pe el, dar şi ceva neînţeles. Nu ştiam rusă, aşa că mesajul nu a ajuns la mine. Am continuat să ascult, să reascult.
Apoi, am vrut să aflu cuvintele traduse într-o limbă pe care să o pot înţelege şi eu. Şi am reuşit să găsesc ceva. Nu ştiu cât de corect sunt traduse… măcar ca idee mi-a folosit. Un fel de abureală, de tra la la… Inofensiv.
Să se aplice regulamentul! – Adrian Ilie
martie 21, 2008 at 10:11 am | In De vină | 14 CommentsDa, asta înseamnă JOC! Înseamnă că există un SET DE REGULI, pe care jucătorii – din teren, din arenă, din bazinul de apă, de pe pista de alergare, de la mesele de joc le CUNOSC, iar cei care sunt în afara terenului, respectiv a spaţiului de joc, le RECUNOSC.
Dacă nu ar exista această cunoaştere a regulilor şi re-cunoaştere a lor, jocul s-ar invalida. Când la şah, unul caută să mute calul în formă de U, nu în formă de L, sau socoteşte 4 pătrăţele pentru L, nu 3, cum e REGULA, JOCUL ÎNCETEAZĂ, se desfiinţează. Despre cel care nu respectă regulile, despre cel care trişează, se spune că e stricător de joc!
Ce s-a întâmplat la meciul Rapid – Steaua din 20 martie 2008 a fost tocmai o încălcare a regulilor, care a dus la desfiinţarea jocului. Dacă jucătorii au un set de reguli pe care le respectă pe teren, şi spectatorii din tribune trebuie să respecte regulile care le revin lor. Nerespectarea acestora a dus la oprirea jocului.
Tonomatul fără fiţe…
martie 20, 2008 at 6:45 am | In De (la) prieteni | 20 Comments
…fără fise, am vrut să zic!…
Camix mi-a aruncat un winamp la fileu şi, păcatele mele, l-am prins, fără să realizez ce muncă mă aşteaptă. E un fel de tratat de (s)cântecologie. Sau scâncetologie. Şi eu, care m-am dezis de ghici ce, am stat pe gânduri niţel… până s-au şifonat bine, dar n-au dat ortul. După care, am decis că, în măsura în care ludicul şi condiţia umană nu se pot separa, ca omul de umbră, voi intra-n joc. Şi peste ce-am dat? Eu, care habar n-am ce-i în computerul ăsta… Winampul mi-a încărcat nu mai puţin de 6118 melodii. Vă daţi seama ce zaruri mari s-au aruncat, ca să iasă combinaţia de răspunsuri de mai jos? Unele m-au lăsat fără cuvinte. Altele m-au amuzat bine. Vă las să vedeţi ce-a ieşit din căciulă sau din… tonomatul fără fise, fără fiţe… Arunc provocarea mai departe la: AnaAyana, Fake Jew Community, Jurnalul scrierii iubirii, Re-citirea – în măsura în care aveţi timp şi se potriveşte cu interesele voastre blogăreşti. Încărcaţi toată muzica din computer pe Winamp, selectaţi shuffle şi porniţi expediţia. Nu trişaţi! Primele 18 melodii selectate, ataşaţi-le în ordine întrebărilor de mai jos! Succes!
1. Cum te simţi azi?
Andrew Ironside -The Word Is Out
I wanna dance, I wanna sing
I wanna give You everything
2. Vei ajunge departe în viaţă?
Vinneyard – Sanctuary
Lord, prepare me to be a sanctuary
Pure and holy, tried and true
With thanksgiving, I’ll be a living
Sanctuary for You
3. Cum te văd prietenii tăi?
Pasărea Colibri – Nedumerire
Aşa e soarta boului, viţel adult,
Să stea la poarta noului niţel mai mult!
Vinde-ţi cărţile şi ia-ţi pâine!
martie 19, 2008 at 11:42 am | In De gândit | 13 Comments
Am auzit nu de mult acest imbold. Reacţia mea a fost să zâmbesc, dar nu voiam ca interlocutorul să creadă că iau în derâdere vorbele-i. Uneori mi se face dor de oamenii simpli, care n-au nevoie de multă şcoală să creadă. După câte-un meci la facultate, după câte-o repriză de stress, e o relaxare să-i auzi:
- Da’ dacă citeşti toate cărţile alea, nu înnebuneşti?
- Ioai, da’-s prea multe cărţi!!! Peste tot prin casă ai numa’ cărţi.
- Mai bine vinde cărţile şi ia-ţi pâine!
Aşa funcţionează gândirea practică a unora. După primul zâmbet ţâşnit involuntar pe buze, a urmat meditaţia.
Mie mi s-au furat cărţile la care ţineam cel mai mult şi mi le-am găsit pe rafturile unui anticariat câteva zile mai târziu. N-am mai putut recupera nimic şi-am făcut atunci o criză de… identitate, fiindcă unele dintre cărţi erau aduse din străinătate şi nu le-aş fi putut înlocui cu uşurinţă. Ca să nu mai zic de cărţile-premii obţinute la concursurile pe ţară… cărţi cu dedicaţii de la profesorii mei, cărţi cu valoare sentimentală. După o astfel de pierdere, după o astfel de îngenunchere, trebuie să-ţi regândeşti coordonatele… Măcar dacă le-aş fi vândut eu şi să-mpart “averea” săracilor… Dar n-a fost să fie!!!
Neajuns
martie 18, 2008 at 11:27 am | In De îngânat | 13 Comments
scurt sunase sirena în noapte
scurt ca un chiţăit
oprit în gâtlej şi nerepetat
şi neîndoit
o notă prea sus
şi artistul pe scenă-şi dădu
obştescul sfârşit
scurt mă trezise alarma
de fum
îmi luaseră foc visele
şi nici nu mi-am dat seama
că-s iar
singur pe drum
neîmbăiat nedormit
nemurit
neajuns
*
Dacă te cheamă Rău(făcător), n-ai ce lucra în justiţie! Şi dacă eşti darul lui Dumnezeu, să nu primeşti darul Mâniei!
martie 17, 2008 at 10:06 am | In De vină | 50 Comments
Imaginea de mai sus e insolită, pentru că mai greu te-ai adresa unui reprezentant al justiţiei dacă îl cheamă RĂUFĂCĂTORUL – fr. malfaisant = răufăcător.
Te-aştepţi ca în justiţie să lucreze domnii Bun, Bine, Corect, Drept, Cumsecuvine, Cinstit, Cumsecade, Adevăr etc. şi doamnele Nepărtinire, Ireproşabila, Echitate, Integritate, Incoruptibila, Justa etc.
Şi dacă accepţi un premiu, nu te-apuci să cauţi în dicţionarul de greacă ce înseamnă thymos, cum nu ai medita dacă lithos e piatra din capul unghiului sau piatra de moară care te trage la fund. Sau piatra care-ţi sparge ţeasta. Sau piatra lui David în ochiul lui Goliat.
De ce ne consideră Vindecătoru ipocriţi pe cei care am acceptat premiile Thymos? Citatul de mai jos se referă la cei care au acceptat premiile?
“Unora le va fi greu să înţeleagă ce asemănare există între gunoiul aruncat în curtea bisericii mele în această dimineaţă şi cadourile pe care ei le primesc cu ipocrită mirare, dar vreau să dezluşească deosebirea, faptul că noi ducem mizeriile acelea acolo unde le e locul. În nici un caz acasă!”
Hai să-ţi ghicesc: te măriţi, îţi moare pisica, iubita îţi pune coarne… (2)
martie 15, 2008 at 11:30 am | In De gândit | 2 Comments
Am văzut că interesul pentru ce ne rezervă viitorul este extrem de mare. Am văzut şi că informaţiile sunt nu doar hiperrelativizate, ci şi desfiinţate, pentru că instrumentele de lucru – zodiacele vechi, întocmite cu sute de ani în urmă – nu mai sunt valabile. Deviaţiile care se produc în mişcarea aştrilor pe cer nu au mai fost luate în calcul, aşa că instrumentarul e depăşit. Aceste practici care stârnesc curiozitatea, apetitul pentru abscons, care vădesc interesul exacerbat pentru insondabil sunt, în fond, o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
*Muzeul din Berlin: imaginea de pe o cupă – 430 î.H,. reprezentând-o pe Pythia – Themis, aşezată pe un tripod, citindu-i oracolul regelui atenian, în Templul lui Apollo din Delphi.
Un aspect interesant de menţionat, înainte de a arăta pe textul scriptural câteva pasaje despre diferite tipuri de ghicire, este poziţia pe care mentalitatea comunistă o avea faţă de magie, vrăjitorie, divinaţie etc.
Din prefaţa cărţii Vrăjitoria de-a lungul timpului, de Gh. V. Brătescu, apărută în 1985, am reţinut două lucruri: în primul rând, că aceste practici ar fi o frână în calea progresului, iar apoi că ar fi un factor de non-cultură.
Iată citatele:
- “…astăzi, practicarea ocultismului nu numai că nu se justifică, sub incidenţa cunoaşterii ştiinţifice, dar ea devine dăunătoare atât pentru individ, cât şi pentru societate, constituie un pericol la adresa progresului, o frână pentru dezvoltarea umanităţii.”
- Omul care apelează la aceste practici este cel “limitat, înapoiat, cel care se plasează în sfera preocupărilor retrograde, a manifestărilor care degradează şi înjosesc omul”. Practicile oculte sunt înfierate ca “non-cultură, ca formulă aberantă, arierantă şi păgubitoare pentru societate şi individ”.
Continue reading Hai să-ţi ghicesc: te măriţi, îţi moare pisica, iubita îţi pune coarne… (2)…
Hai să-ţi ghicesc: te măriţi, îţi moare pisica, iubita îţi pune coarne… (1)
martie 14, 2008 at 9:03 am | In De gândit | 25 CommentsChiar la începutul anului, am făcut un test pe Google. Am scris 2008 la căutare şi, uitaţi-vă ce-a ieşit:
*
Deci, 917 milioane de documente, iar dintre primele 6 afişate, 5 aduc în atenţia cititorilor horoscopul. De ce sunt atât de ahtiaţi oamenii de a şti ce le rezervă viitorul?
Continue reading Hai să-ţi ghicesc: te măriţi, îţi moare pisica, iubita îţi pune coarne… (1)…
Mama noastră, care eşti…
martie 13, 2008 at 8:07 am | In De toate | 7 Comments…în motoarele de căutare… încă…
Mai exact, descrierea mamei. Este ceea ce găsesc zi de zi, şi de mai multe ori pe zi, între subiectele căutate.
Într-un fel, sună liniştitor că se caută descrierea mamei! Pentru că, în condiţiile în care unii copii au doi taţi, lor nici nu li s-ar mai putea da indicaţia de muncă să scrie un text cu acest titlu. În familiile de lesbiene, copiii poate ar ezita pe care dintre mame să o descrie…
Revenind însă la situaţiile de normalitate – dacă cei care realizează descrierea au avut şansa să se bucure de prezenţa mamei, dacă n-au pierdut-o înainte să o cunoască, dacă n-au crescut în leagănul de copii etc. – această descriere a mamei, oare nu e o chestiune personală, individuală, unică, aşa cum e persoana în sine?
De câtă ştiinţă e nevoie pentru a scrie câteva rânduri despre propria mamă? De câtă inspiraţie? De ce nu se fac compuneri şi cu descrierea tatălui?
Gratii şi graţii
martie 10, 2008 at 10:59 am | In De (la) prieteni | 25 Comments
Am primit recent o carte despre Valeriu Gafencu, un deţinut ortodox, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit unul din “sfinţii închisorilor”.
Când am citit versuri scrise de el… impropriu spus “scrise”… compuse, de fapt, pentru că nu avea creion şi hârtie după gratii; le-a compus, le-a învăţat pe de rost, iar apoi, prietenii lui apropiaţi le-au memorat la rândul lor, şi astfel au putut ajunge şi la noi, m-am gândit la graţiile de care beneficiază studenţii deţinuţi astăzi.
Să vedem mai întâi câteva spicuiri despre Valeriu Gafencu.
Fusese închis pentru aderarea la mişcarea legionară. Obişnuiţi cum suntem cu înfierarea violenţelor şi crimelor acestei mişcări, peste alte aspecte, se-aşterne tăcerea. Puţini ştiu despre componenta ei spirituală, de exemplu. Însă, dincolo de ce a fost Valeriu Gafencu, mărturiile despre acest om sunt impresionante. Unul dintre miliţienii închisorii, care avea o plăcere sadică în a nu-i lăsa pe ceilalţi deţinuţi să îşi ia rămas bun de la un fârtat mort sau aflat pe moarte, când a murit Gafencu, s-a făcut nevăzut 2 ore, pentru ca ceilalţi deţinuţi să îşi poată lua rămas bun de la el. Ce anume a schimbat în el prezenţa acestui om?
Femeie şi Iubire au tot atâtea litere
martie 8, 2008 at 11:54 am | In De viaţă | 34 CommentsIl y a autant de lettres dans Femme que dans Amour!
(Xavier Forneret)
Am recitit povestea Anei. Mişcătoare poveste! Şi Ana… o femeie bărbată! A mers până în pânzele albe când şi-a pus ceva în gând. Mai ştim noi o Ană pe care n-au întors-o din drum nici puhoaiele, nici… Dar azi ne-am amintit de Ana lui Elcana!
Pe tine te iubesc mai mult!
Elcana avea două neveste: Penina şi Ana. Nasol când se fac favoritisme pe faţă, însă pe Ana o iubea mai mult! Ce râvnit e acest mai mult: mai multe posesiuni materiale, mai multă atenţie de la ceilalţi, mai multă iubire, mai multă deşteptăciune, mai mult din ce ne satisface confortul – şi psihologic, şi material. Însă nu mai multă suferinţă…
Şi ce dacă te iubeşte, eu i-am făcut copii!
Cu asta îi scotea ochii Penina. Cu o plăcere sadică. I se părea echilibrat: să aibă copiii pe care bărbatul şi-i dorea şi pe care cealaltă, rivala, nu putea să i-i dea! Cât de omeneşti sunt reacţiile astea! Câtă micime! Mă bucur de răul tău, dacă eu nu pot avea mai mult. Îmi afişez cu ostentaţie avantajele. Cumva, cumva, să mă asigur că rămâi într-o lumină proastă!
de (re)ţinut minte
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu.-
de (a)mestecat
Fictiune vs Realitate
-
-
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
