lumea adam(a)ică

Copiii sunt un spectacol care ne lasă uneori muţi de uimire. Copiii sunt spectacolul la care şi Dumnezeu zâmbeşte.

Iată cum o întâmplare tragică a determinat-o pe fetiţa de 8 ani din următorul dialog să-şi pună probleme de viaţă dintre cele mai ne-copilăreşti:

- Mami, o fost incendiu, o ars siu şi poiata la casa vecinilor lui unchiu’!

- Da’ n-au venit vecinii? Să arunce găleţi de apă, să stingă focul?

- Ba, au venit, toată uliţa, cu noaptea-n cap. Da’ era prea mare incendiul, flăcările ajungeau până în cer. Or chemat pompierii.

- Şi or venit repede?

- Nu chiar aşa repede. Focul ardea tot, se-ntindea din ce în ce mai tare şi urma să ajungă la casă. Când or venit pompierii, doi dintre ei or intrat în foc.

- Sigur că au intrat… cu măştile de gaze pe faţă, cu furtunul de apă… Asta-i datoria lor.

- Nu mă mărit cu un pompier!

- Cum adică nu te măriţi cu un pompier? Abia ai 8 ani. De unde idei de-astea?

- Dacă intră în foc şi moare?

- Ei, şi tu! cum adică? Şi asta-i o meserie ca oricare alta. Medicii salvează vieţi, pompierii salvează vieţi şi case.

- Nu mă mărit cu un pompier! Dacă moare în incendiu, cum mă obişnuiesc eu cu alt băiat?