Calul Bălan, Sf. Nicolae şi “la sainte gifle”

februarie 5, 2008 at 11:41 am | In De vină | 34 Comments

Dacă tot veni Sarkozy, despre care una dintre colegele mele spune că este irezistibil “charmant” – iar noi spunem mai departe de gustibus… – dacă tot a venit în vizită, aşadar, am decis să supun atenţiei un material difuzat de curând în Franţa, pe care îl găsiţi aici:

Mărturia unui profesor care a pălmuit un elev

Pentru cei care nu staţi bine cu franceza, să vă spun pe scurt despre ce e vorba. Un profesor francez a pălmuit un elev de clasa a 6-a care l-a insultat. A fost ţinut în arest pentru o noapte, iar procesul va continua, profesorul fiind acuzat de acte de violenţă împotriva minorilor. În mărturia din materialul de mai sus, el afirmă că felul în care este tratat pentru că a dat o palmă (fr. gifle): ţinerea în arest, luarea amprentelor, probe de ADN, i se pare cu totul disproporţional faţă de fapta incriminată.

În acest context, pălmuirea rimează cu nuiaua despre a cărei aplicare antemergătorii noştri nu aveau o părere atât de incriminatoare. Cine nu-şi mai aminteşte de Calul Bălan şi de Sf. Nicolae – “făcătorul de vânătăi” din Amintirile lui Creangă? Dar nici unii terapeuţi de azi nu au o părere atât de proastă despre violenţă, de vreme ce încasează bani serioşi pentru o şedinţă de bătaie cu nuiaua: 82 de euro şedinţa.

Continue reading Calul Bălan, Sf. Nicolae şi “la sainte gifle”…

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.