lumea adam(a)ică

- Suntem chit!, îi mai strigă lui Iona chitul, după ce îl vărsă din gura lui.
- Suntem chit!
Chit că te-aş fi digerat pe-ndelete dacă nu-mi producea Dumnezeu o indigestie atât de mare, c-a trebuit să vin tocmai în apele-astea mici, sinucigaşe, să te vomit. Tocmai aici, la mal… unde moartea e mai aproape ca-ntre rechini.

Ce idei mai are şi Dumnezeu ăsta!? îi mai scăpă, schingiut, printre dinţi.

- Acum sunt chit şi cu Tine!, continuă chitul pe limba numai de el şi El ştiută. M-am achitat de toate datoriile!

Iona se frecă la ochi de durerea luminii, apoi scoase un “brrr” pe gâtlej, ca şi cum revenirea la realitate îi îngheţase sângele, în ciuda căldurii de afară.
- Mi-ar prinde bine un chit, îi scăpă printre dinţi atât de schingiuit, încât cineva de prin preajmă ar fi zis că-i chiţăit.

Continue reading Chit(uind) cu Iona……