lumea adam(a)ică

Am ajuns la capătul experimentului care a constat în a aduce în faţa cititorilor un poem şi a-l decoda, a-l decripta – şi cu ajutorul lor. În partea a doua, am văzut că poemul are o coerenţă şi transmite o idee, chiar dacă nu se cunoaşte evenimentul, chiar dacă nu se cunosc datele empirice care s-au aflat la obârşia lui. Transcenderea nopţii şi a morţii, transcenderea visului (în strânsă legătură cu artisticul) ca spaţiu atrăgător, dar insuficient protector, se face prin invocarea albului, a luminii, culminând cu experienţa biblicei schimbări la faţă.

Vă voi spune acum, în mare, întâmplarea poemului dalb.

Într-un fel, nu pot scăpa de sentimentul că am ciopârţit acest poem ca un măcelar nepriceput – deşi, în fine… unul mai priceput ca alţii (…măcar la carcase de miel) – cu toate că a cunoaşte acest substrat empiric, evenimenţial, nu e obligatoriu pentru a descifra ideea poemului. Poemul e o opera aperta în termenii lui Umberto Eco, prin urmare, el este mereu şi mereu resemantizat de cititorul care îl rescrie în termenii propriei sale experienţe existenţiale şi gnoseologice.

Într-o lectură a poeziei, există elemente care sunt necesare şi de ajutor. Când poetul vine dintr-o experienţă culturală orientală, de exemplu, orizontul de interpretare trebuie adaptat în funcţie de respectiva experienţă culturală. Prin urmare, faptul că vă voi relata întâmplarea acestui poem e un fel de bonus pentru cei care au participat la experiment. Iată poemul:

Continue reading Experiment Dalb – (3) / Întâmplarea…

Mai întâi, să recitim poemul, iar apoi să urmărim reacţiile la prima lectură.

dalb

risipă de greier în vis dalian
în şoapte strigate prin toţi porii nopţii
valentin, lucaci, navarro, lucaci
ca dangătul brad înălţat
să închidă spre sine mirabila poartă
a morţii
dă-mi o aripă albă să-ntind peste
noapte
cât ţine-va junghiul de negru
de roşu
de pasăre rară
de ‘nalt
cu sânge s-albesc cochilia de greier
ascuns după tine în scoica iubirii
de ieri şi de azi
şi de vine
în viaţă un munte să fiu
şi pe munte minunea
schimbării la faţă

(* Numele propriu Valentin ar trebui citit potrivit fonetismului francez.)

Să enumerăm reacţiile:

R1 – Mă depăşeşte poemul cu pricina.

R2 - Există un dor de oameni dragi, pe care ceva (un punct unificator) îi aduce laolaltă – măcar virtual – de eul poetic. Visul dalian, picturile. Acesta pare a fi punctul unificator, care poate străbate distanţa irecuperabilă altfel. O face mai suportabilă.

Ceea ce se doreşte e a vedea momentul în care se vor putea privi faţă în faţă, să vină ziua marii fericiri depline (muntele).

R3 - Sunt momente când sentimentele devin veşnicie. Atunci ele se “schimbă la faţă”. Întreaga trăire ia alt chip. Devine muntele care le găzduieşte şi care se transcende în ele…

Continue reading Experiment Dalb – (2)…

Mă gândeam la un experiment poetic. Când am fost la întrunirea organizată cu ocazia oferirii premiilor Thymos, unul dintre bloggeri mi-a spus că faţă de poezie se simte cu totul străin, că nu este un tip de discurs pe care să-l poată asimila.

Ei bine, pentru a înţelege poezia, e nevoie de ceva mai multă erudiţie decât pentru a spune amin . Dacă nu sunt suficiente orele de literatură din şcoală, dacă nu există înclinaţii naturale către acest tip de discurs, atunci se pot găsi persoane binevoitoare care să spună ceva mai pe înţelesul tuturor din propria lor experienţă.

Am ales un poem pe care l-am suprapus peste o imagine.

1) Într-o primă fază, pentru ca experimentul să funcţioneze, ar trebui să vedem ce se înţelege din poem la simpla lectură.

2) După aceea, ar fi interesant de văzut dacă poemul spune ceva independent de momentul empiric căruia îi este asociat.

3) Iar, într-o ultimă etapă, să vedem în ce măsură segmentul evenimenţial, personal, căruia i se datorează poemul, este relevant pentru înţelegerea lui.

Să vedem!

*

Clic pe imagine pentru a citi poemul!

*

Notă: Tabloul îi aparţine lui Salvador Dali şi se află într-o colecţie particulară.