Când eram cocon…

decembrie 19, 2007 at 10:55 am | In (De)gustare | 11 Comments

Cine vorbeşte subdialectul maramureşean nu va avea probleme cu înţelegerea versetului 11 din 1 Corinteni 13:

Când eram cocon, ca coconul grăiiam, ca coconul gândiiam, ca coconul înţelegeam; iară deaca fuiu bărbat lăsaiu ceale coconeşti.

Nici noi nu avem (mari) probleme cu această traducere, pe care am luat-o din Noul Testament de la Bălgrad, tipărit la 1648 de mitropolitul Simion Ştefan şi retipărit în 1988 din iniţiativa episcopului de Alba Iulia, Emilian. Nu avem (mari) probleme nici cu textul introductiv redactat de episcopul Emilian, unde primul căruia i se cuvin mulţumiri este “înţeleptul nostru conducător, primul bărbat al ţării… Excelenţa Sa Domnul Nicolae Ceauşescu” (p. 27). Nu am avut răbdare să scriem toate calităţile, de aceea am pus puncte de suspensie. Dar celor interesaţi le furnizăm textul integral. Pe atunci nu erau şanse să se publice fără astfel de mulţumiri.

Avem (mici) probleme cu aceste repetiţii cacofonice: “ca coconul”. Se întâmplă şi azi, pe ici pe colo, câte-un titlu de articol prin blogosferă, ca pe site-ul “Teologie pentru azi”: Părintele Ieromonah Rafail Noica conferenţiind la Alba Iulia. O topică precum: Conferinţa de la Alba Iulia a Părintelui... ar fi rezolvat problema, însă e doar o chestiune de formă. Conţinutul contează!

De fapt, ce ne interesa era să gustăm savoarea acestor versiuni, a acestor traduceri care au străbătut secolele. Să (de)gustăm împreună! Iată traducerea sinodală a aceluiaşi verset:

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

Sigur că e o topică mult mai indicată: punerea articolului nehotărât un între elementul de comparaţie ca şi substantivul copil.

În subdialectul maramureşean, cocon înseamnă copil, prunc. Se înţelege că femininul este cocoană, variabil cucoană (copilă). Cocon este şi un termen de politeţe folosit pentru domn, tânăr de neam, prinţ.

Am mai găsit nişte derivate, care îşi au farmecul lor: coconaş (domnişor); coconesc (înv. infantil; domnesc); coconos (exigent, deprins cu luxul); a cocon(ăş)i (a trata cu multă consideraţie, a cinsti; a se umfla în pene); coconie (copilărie, anii copilăriei; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet (aristocraţie); coconiţă (domnişoară); cocoşneaţă (femeie înfumurată), formă umoristică.

Coconul este şi învelişul de fire cu care se înăşoară crisalida unor insecte – gogoaşa viermelui de mătase, de exemplu.

Interesant cum se potrivesc coconul-gogoaşă cu coconul-copil. Doar că vine vremea lepădării de “ceale coconeşti”, a ieşirii din gogoaşă… Se potriveşte şi cu apropierea Crăciunului.

Şi, pentru a încheia, vom rescrie un alt îndemn: Fiţi coconi la răutate, nu la minte!

11 Comentarii »

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

  1. Dar la biserica catolica cum sa-i zicem? :)

    Comment de Adi — decembrie 19, 2007 #

  2. Dragă Adi, tu de ce mă iei cu chestiuni care deja au fost rezolvate de “cacademie”, să-l citez pe Pătrăţosu. Poţi zice cât vrei biserica catolică, fiindcă e “legal”. Şi Ion Luca Caragiale.
    Şi Kaka… doar n-o să-i schimbăm numele să-l putem pronunţa.
    Dar unii părinţi care le dau copiilor prenume ca Rodica, ştiind că numele este Carţiş, ar putea să se gândească niţel, ce zici? Toată viaţa tipa va spune: Rodica Carţiş. Sau Florica Cozma. Mai bine atunci 2 prenume, să le poată pronunţa fără să roşească.

    Comment de A.Dama — decembrie 19, 2007 #

  3. Coconiţa a citit şi a notat vocabularul nou-descoperit, cu drag-descoperit. Mi-a adus mai aproape o lume în care n-am păşit (încă), dar cu care am stat uneori la schimburi de voarbe, de ceali multe, de ceali frumoase, ca între românaşi.

    Poate le voi spune elevilor data viitoare: “Dragi coconi şi dragi coconiţe, nu mai fiţi atâta de cocoşneţi, că…”

    Comment de Camix — decembrie 19, 2007 #

  4. Da, Kaka! cum ai scris despre el, cum mi s-or aprins luminițele de microb(ist). Putem să-i zicem Koko, sau Kako, sau Koka… Oare ce-o fi însemnând porecla (sau diminutivul) lui Ricardo Izecson dos Santos Leite?

    Comment de Ted — decembrie 20, 2007 #

  5. As zice asa:
    Cand eram cocon, ce ma mai intreceam; ca un curcan, in vorbire ma umflam, tandara imi sarea, cand ceva mi se-ntampla, si poftele nu mi se facea, toata lumea tremura de rasfatat ce eream; dar cand m-am facut om mare, am invatat sa m-ascund (si) mai tare. Sic!

    Comment de pety — decembrie 20, 2007 #

  6. Deci… uitaţi-vă la Nickname aici

    http://en.wikipedia.org/wiki/Kak%C3%A1

    Comment de Camix — decembrie 20, 2007 #

  7. Dear Camix, nu pot zice decât “mulţam”, ca între româniţe!…
    Uite că rămăsei…

    fără cuvinte,
    A.Dama

    Comment de A.Dama — decembrie 20, 2007 #

  8. Dragă Ted, am văzut în linkul dat de Camix înainte o explicaţie pentru numele de alint al lui Ricardo. Oricum, cuvântul care nouă ni se pare neplăcut pentru nume se scrie la fel în spaniolă şi în română.

    O anecdotă ţi-aş mai spune, cum am fost eu strigată “woody” din anumite motive de alint, de către o soră mai mică, dar, poate altădată. ;)

    Comment de A.Dama — decembrie 20, 2007 #

  9. Dragă Pety, interesantă versiunea ta adaptată! Să înţeleg că îţi aparţine?

    Oricum, am zâmbit! :)

    Comment de A.Dama — decembrie 20, 2007 #

  10. Ca imi apartine, da. Dar nu ca m-ar fi definit vreodata.
    Cand am scris, aveam in minte imagini ale unor copii (sa le zicem nepoti) rasfatati, cu carente educative.

    C’est la vie!
    Ca via-i mare.

    Si zambaret, si nu,
    Pety.

    Comment de pety — decembrie 20, 2007 #

  11. Să vie toţi în via Lui atunci! :)

    Comment de A.Dama — decembrie 20, 2007 #


Lăsați un comentariu

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.