Să ne punem masca, să cântăm Imnul României!

Să scrii “La Mulţi Ani!” României e o provocare. Ca la carnaval, ne punem masca şi cântăm o dată pe an Deşteaptă-te, române! Masca nu există în sine. “Ea nu e în primul rând ceea ce reprezintă, ci este ceea ce transformă, adică alege să nu reprezinte” (Claude Lévy-Strauss). Gândiţi citatul în contextul sentimentului patriotic românesc!

Între trivializarea de fiecare dimineaţă a imnului naţional – “Trei culori cunosc pe lume” – când unii profesori te mai primeau în clasă cu 2-3 minute întârziere, pentru că nu se terminase de cântat imnul… şi absenţa lui din conştiinţa noastră – ce pendulare între extreme! De altfel, ni se potriveşte. Bine că există meciurile naţionalei sau vreun alt eveniment sportiv, ca să nu uităm că avem imn naţional.

Între naţionalismul lui Alecu Russo din “Cântarea României” şi naţionalismul lui Becali… – din nou, două extreme:

Alecu Russo:

Domnul Dumnezeul părinţilor noştri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, ţara mea? Nu eşti îndestul de smerită, îndestul de sfâşiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng şi jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soţilor.

Neamurile auziră ţipătul chinuirii tale; pământul se mişcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit? Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare?

Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?

George Becali:

Mă asemăn cu Mihai Viteazul datorită curajului, patriotismului şi luptei în spiritul creştinesc.

Imnul Stelei va fi unul religios, pe care-l voi cânta eu.

Sentimentul patriotic românesc, mai există el? Între poeziile patriotice din perioada comunistă – “vorbe goale ce din coadă au să sune” şi Imnele lui Ioan Alexandru – alte două extreme…

“El este ritmul nostru, voinţa şi mândria.
De-un sânge sau de altul fiind, ca la un semn,
Când spunem Ceauşescu, noi spunem România,
Şi comunism, şi oameni, şi spunem un drum demn.”

Ioan Alexandru:

“În Carpaţi de-avem o mângâiere
Care nu ne-a părăsit nicicând
E credinţa noastră-n înviere
Străvederea celuilalt pământ.”

Sigur că mai există Alecsandri, Goga, Coşbuc, Eminescu etc. etc. Ioana Bot scrie o carte despre Poezia patriotică românească. Dar poezia patriotică de azi e una de revoltă mai degrabă: “Să vă-ntrebe de ce noi /O ducem doar în nevoi”. Sau:

“România, singură…
lovită de toţi…
mă strigă,
mă judecă
fiindcă nu fac nimic…
Iar eu? măcar să nu tac!
Românie,
leoaică murind,
sunt puiul tău rătăcit…”

Azi e Ziua Naţională a României. Să ne punem masca, să cântăm imnul, să-i spunem “din inimă” urarea de Mulţi Ani!

Ori să ne întrebăm retoric împreună cu Alecu Russo:

Pământ chinuit, te-a iubit legea… când te va ierta Domnul?

Azi mă voi ruga pentru tine, pământ de chin şi de dor, de blestem şi binecuvântare, pământ oximoronic, pentru tine mă voi ruga!