lumea adam(a)ică

“Mă simt bine… vreau sânge!” – exclamă un adolescent costumat în vampir la o petrecere de Halloween la Cluj…

Nişte copii şi-au întrebat părinţii dacă îi lasă la petrecerea de Halloween organizată la şcoală. În loc să le spună “da” sau “nu”, părinţii le-au explicat copiilor ce înseamnă această sărbătoare. Când s-a făcut lista cu cei care urmau să participe, respectivii elevi au refuzat… A fost alegerea lor.

În spaţiul românesc, Halloween-ul, importat recent din geografia festivă americană, e prilej de comercializare a chinezăriilor de tot felul (de la dovleci, lumânări şi scheleţi la diverse costume), e încă un divertisment, o ocazie de petrecere, mâncare şi băutură (nici vorbă de “candidele” candies), de chef, în care se reproduc, de cele mai multe ori fără discernământ, practicile corespondente sărbătorii.

Două aspecte ni se par importante vizavi de această sărbătoare:

1. În primul rând, circulaţia sărbătorilor în alte arii geografice presupune o resemantizare a lor.

Originea sărbătorii Halloween trebuie căutată în mitologia celtică, respectiv în sărbătoarea Anului Nou (noaptea dinspre 31 octombrie spre 1 noiembrie), care se numea Samhain. Pentru că celţii credeau că divinităţile lor locuiesc în morminte, că sunt fiinţe supraomeneşti, nu supranaturale (H. Hubert), cu ocazia sărbătorilor, aceste divinităţi erau supuse unor rituri de “întinerire”. După strângerea recoltelor, spiritele rele veneau să-i tulbure pe cei vii. Oamenii aprindeau focuri pe dealuri, lumini în case, pentru a îndepărta aceste spirite rele.

O resemantizare a sărbătorii are loc după cucerirea romană (prin sec. 1 d.H.), adăugându-se conţinuturile sărbătorii morţilor – Feralia şi ale zeiţei Pomona – zeiţa fructelor şi livezilor (ne putem gândi în acest context la românescul pomană). Alte resemantizări au loc mai târziu (Papa Bonifaciu al IV-lea stabileşte o Zi a Tuturor Sfinţilor – iniţial sărbătorită pe 13 Mai, dar mutată apoi pe 1 Noiembrie – francezii au la Toussaint, românii au Ziua Morţilor).

Sărbătoarea a fost apoi “exportată” peste ocean, în sec. 19, de irlandezii care s-au stabilit pe noul continent. Ea a căpătat un aspect popular şi comercial, iar practicile care s-au încetăţenit cu această ocazie sunt cele pe care le ştim şi azi: decuparea dovlecilor, aprinderea lumânărilor în interiorul lor, purtarea măştilor, cu precădere a celor reprezentând fantome, vampiri, demoni, vrăjitoare şi alte făpturi ale nopţii, colindatul din casă în casă – trick-or-treating etc.

Readucerea ei în spaţiul european, în spaţiul românesc, are loc sub formă de “divertisment”, resemantizarea având loc în sensul degradării sărbătorii.

2. În al doilea rând, necunoaşterea semnificaţiei sărbătorii, face ca ea să fie sub semnul lui ca şi cum. Vampirul mascat nu cunoaşte motivaţia deghizării sale. Gestul de punere a măştii e pentru el un prilej de a face haz, un act gregar.

Un musulman care s-a naturalizat în Canada – fără a cunoaşte, precum vampirul de mai sus, semnificaţia Crăciunului – şi-a decorat sufrageria cu un imens brad de Crăciun, aşa, ca la case mari. Omul a adormit bine, iar când s-a trezit noaptea să meargă la baie, a văzut profilul bradului din sufragerie şi s-a speriat de moarte. Bondoc cum era, s-a rostogolit pe duşumea ca o minge. El uitase, bineînţeles, că împodobise brad de Crăciun… Ce semnificaţie avea pentru el sărbătoarea? Dincolo de tradiţionalul brad, oare auzise măcar de naşterea Mântuitorului?

La noi, Halloween-ul e doar ocazie de petrecere şi chef, cum spuneam, de comercializare a tuturor chinezăriilor, de divertisment. Necunoaşterea semnificaţiei sărbătorii, duce la o participare “ca şi cum”, iar masca nu mai are funcţie de protejare a identităţii celui care o poartă. Gestul de punere a măştii e superfluu, afişare vanitoasă, act de snobism sau… moft.