1% ştiinţă, 99% credinţă (V) – finalul începutului

noiembrie 25, 2007 at 9:55 am | In De (ne)crezut, De viaţă | 10 Comments

În cele patru episoade anterioare, v-am relatat situaţia neobişnuită a sarcinii gemelare a Dorei, pe care ea s-a încăpăţânat să o ducă mai departe, chiar dacă nu a dus-o la termen, în ciuda tuturor riscurilor de a-şi pierde viaţa, atât ea, cât şi copilaşii ei. Gemenii – Luca Aurelius şi Alexandru Teodor – ar fi trebuit să vină pe lume în septembrie, în prima jumătate a lunii, dar s-au născut în 10 iulie 2006. Puteţi citi toate episoadele la categoria De (ne)crezut. Acesta e doar finalul începutului… Al unui început neobişnuit. Urmează cuprinsul… Începutul cuprinsului, cuprinsul lui, încheierea cuprinsului. Apoi…

Ceea ce nu v-am spus este că Dora are o soră geamănă… Deci, Dora a ştiut cum e să ai pe cineva lângă tine, în aceeaşi bancă, în aceeaşi clasă, cu care să povesteşti mai de aproape decât cu oricine, cu care să te cerţi pentru caiete, cu care să mergi la aceleaşi zile de naştere, aceleaşi grupe de copii etc. Când medicul de la Cluj i-a spus că, dacă printr-o minune, ar duce sarcina încă 3 săptămâni, l-ar salva… poate… un “poate” de 1%… pe cel mai mărişor… Cum putea Dora avea inimă să facă astfel de alegeri?

Luca şi Tedi au fost duşi la binecuvântare pe când împlineau 3 luni. Până atunci, Tedi a luptat cu trupuşorul lui micuţ să supravieţuiască – de la greutatea de 750 grame a ajuns la 2.350 înainte să iasă din spital. Timp de patru luni de zile, biserica lor s-a rugat pentru ei la fiecare întâlnire. Fără sprijinul lor şi al altora care li s-au alăturat, ar fi fost şi mai greu. Deşi pare de necrezut, au fost şi din aceia cărora li s-a cerut să se roage, dar care nu s-au arătat dispuşi să o facă.

Cert este că Dumnezeu a găsit cu cale să onoreze credinţa Dorei şi să îi lase cu viaţă pe cei doi gemeni!

Momentul intrării în biserică a fost emoţionant până la lacrimi. Femei, tineri, copii, chiar bărbaţi, şi-au lăsat lacrimile să curgă fără să se ruşineze. În faţa lor, se întrupaseră răspunsurile la rugăciunile nenumărate pe care le înălţaseră înainte. A fost de (ne)crezut! Când a urmat rugăciunea pentru fiecare în parte, pentru sănătatea şi viitorul lor, vocile tunătoare, amplificate de microfon, nu i-au trezit din somn pe cei doi copilaşi. Asta m-a impresionat: că ei dormeau liniştiţi sub ploaia tunătoare de binecuvântări rostite peste ei!

Au urmat luni grele, infernale, cu nopţi nedormite, cu tremurat pentru fiecare gram în plus. Un obiect nelipsit din camera gemenilor, spre deosebire de alţi copii nou-născuţi, era CÂNTARUL. Când puneau câte 30-50 de grame într-o săptămână, Dora se bucura, iar când stagnau, ba chiar scădeau în greutate… plângea şi se ruga iar şi iar. Dar, slavă Domnului, au trecut şi acele luni atât de cumplite! Eu am admirat-o pe Dora, pentru că, văzându-i atât de mici, nu s-a lăsat pradă gândurilor negative. Ea i-a iubit şi spunea mereu: “Dragul de Tedi, dragul de Luca! Uite la ei ce scumpi sunt!”

Şi acum, câteva instantanee:

- Cuminţei, pe pat. Sunt atât de frumoşi! Au ochii albaştri, albaştri!

lucatedi-pe-pat.jpg

- Luca îşi duce mâna la ureche, iar Tedi e cu degetu-n guriţă. Nu le venea să creadă ce auzeau. :P

luca-tedi-haiosi.jpg

- La joacă şi la plimbare, ca orice copii.

img_1580-m.jpg img_1219-mm.jpg

Dora, o mămică fericită! De trei ori fericită!

dora-si-urmasii-ei-m.jpg

Şi acum, FOR YOU, LADIES, o poză aşa, de curiozitate. Dacă v-aţi întrebat cum se va reface Dora după ce abdomenul ei a luat proporţii, aşa cum aţi văzut în episodul 2, uitaţi-o pe Dora în parc, la plimbare cu “cei trei muşchetari” ai ei. Isn’t she beautiful? Chiar dacă Toni se strâmbă la aparat. :D

dora-in-parc-m.jpg

DOAMNE, FII LĂUDAT! Tedi şi Luca sunt minunile Tale vii printre noi!

Dora, să-ţi trăiască muşchetarii, viitoare soacră cu trei nurori! ;)

10 Comentarii »

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

  1. Mi-am amintit brusc de filmul “Sophie’s Choice” (1982). Acţiunea se petrecea în timpul celui de-al doilea război… A fost pusă să aleagă de către trupele germane pe care din cei doi copii alege să îi salveze. I se acorda un privilegiu! Putea rămâne cu unul. Numai unul poate salva. Repede. Numai unul. Altfel, va trebui să-i ia pe amândoi!
    Bineînţeles că nu a putut face aşa ceva…

    I-a luat pe amândoi…

    Comment de Camix — noiembrie 25, 2007 #

  2. Am găsit fragmentul exact din film…, însă… pregătire sufletească pentru a-l vedea…

    http://youtube.com/watch?v=J2DEaKbGsLs&feature=related

    Comment de Camix — noiembrie 25, 2007 #

  3. Dragă Camix, am urmărit link-ul trimis de tine. E… tăietor. Şi totuşi, nu sunt poveşti, nu sunt ficţiuni. Sunt alegeri reale în faţa cărora au fost puşi unii.

    Nu pot să uit un reportaj despre maternitatea din Oradea, în care unul dintre medicii pediatri spunea că de multe ori sunt în situaţia de a alege pe care dintre copii să-l pună la aparatul de respirat, că nu exista decât unul singur. Deci, alegi care rămâne-n viaţă. Mi se face rău şi-acum când îmi amintesc acel reportaj. Playing God!…

    Mulţumesc încă o dată pentru link!

    Comment de A.Dama — noiembrie 25, 2007 #

  4. Baietii astia sunt o minune! Ma bucur asa de mut de detaliile scrise :) E altfel cand stii ce se intimpla, dar esti totusi departe… Tu ai fost acolo aproape. Dumnezeu are modul Lui de a lucra… si ce interesant ca dupa toate astea realizam ce limitati suntem uneori in gandire… si ce micut e locul pentru minuni!!! Ce bine ca Dumnezeu poate!!! Gemenii sunt pur si simplu o marturie pentru cei care inca mai vor sa creada… dar si pentru cei care nu au crezut!!
    Dora esti o mama fericita!

    Comment de cl — noiembrie 26, 2007 #

  5. Draga CL, multumesc de cuvintele tale sensibile! Si eu m-am gandit la acest subiect: ca nu mai avem loc de minuni in gandirea noastra. Exact asa am vrut sa scriu: in gandire. Toate le gandim si nu-i mai lasam credintei loc sa-si deschida aripa. Tu ai spus ca “e micut locul pentru minuni”. Poate, macar daca le spunem mai departe, largim locul minunilor! Multumesc, draga CL! Stai pe-aproape! :)

    A.Dama

    Comment de A.Dama — noiembrie 26, 2007 #

  6. Sunt o mama foarte fericita… mai ales ca am ales sa duc sarcina, nu sa renunt la gemeni… Acum, cand ma intreaba lumea in parc cum de rezist cu 3… imi amintesc de ziua in care mi s-a zis sa renunt la ei, si atunci le spun ca merita tot efortul din lume!!! Cu un zambet de-al lor uiti tot ce a fost greu… Multumesc ca a ajuns la voi marturia mea si sper ca tot ce am trait eu sa-i ajute pe cei care mai cred in minuni…

    Comment de Dora — noiembrie 26, 2007 #

  7. Ăsta e un subiect sensibil. “Cei care mai cred în minuni”. S-a cam ieşit de sup aripa miraculosului. E de gândit!

    Comment de A.Dama — noiembrie 27, 2007 #

  8. Intr-adevar, A. Dama. E un subiect sensibil.
    Cu cat ‘cunoastem mai mult’, aripa miraculosului treptat dispare. Reusita omului limiteaza existenta minunilor.

    Comment de cl — noiembrie 27, 2007 #

  9. Draga CL, promit sa scriu un articol despre asta. Sa stii ca acum ai rostit din gandurile care ma framanta de ceva timp. Nu stiu cum am reusit sa fim pe-o minte! :)

    Cu drag,

    A.Dama

    Comment de A.Dama — noiembrie 27, 2007 #

  10. [...] continuarea aici [...]

    Pingback de 1% ştiinţă, 99% credinţă (IV) « lumea adam(a)ică — iulie 11, 2009 #


Lăsați un comentariu

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.