Credeai că n-are gheare (2)
noiembrie 14, 2007
cu ghearele albe asupra mea
până în sânge intră
să nu mai fiu
îngerul din oglindă se schimonoseşte
se răsuceşte se zbate să iasă
cu aripile negre asupra mea
cu ghearele albe
de e bine, de e rău
de e mine, de e el
s-a schimbat faţa luminii
se vede triunghiul
nu cercul
Prima “faţă” a dipticului o găsiţi aici.
Eu, una, m-am trezit de multe ori insirand cuvinte – de si mai multe ori gandind – cu privire la cat de puternic se zbat in noi gandul cel bun si gandul cel rau. Poemul acesta imi inspira acelasi sentiment de dr. Jekyll and mr. Hyde. Doar ca aici, exista o dorinta puternica de a fi acaparat, apucat de catre Bine si “vrajit” irezistibil si total, incat sa nu poata scapa fortei lui. Aceasta e o atitudine extraordinara, insa si extra-ordinara.
Ce paranteza as face aici e ca, desi avem fiecare asemenea zbateri si dileme, noua ne toleram mai usor paradoxurile interioare decat altora, fie ele chiar aceleasi. Ciudat, interesant, de asteptat?
Triunghiul si cercul sunt foarte ermetizate; per ansamblu, poemul are o forma destul de tehnica. Ideea, in schimb, e draga inimii mele.
Tu stii citi bine, ma uimesti! Nu m-am gandit la Jekyll si Hyde, dar trimiterile acestea imi dau de gandit.
Imi place foarte tare formularea din paranteza! E tot o rana a oglinzii acest adevar, ca pe noi ne toleram mai usor cu propriile ciudatenii decat ii toleram pe altii.
In sfarsit, am ajuns la triunghi si cerc. Ma bucur ca le-ai adus in discutie. Triunghiul ii revine lui Dumnezeu in acest poem. Iar rotunjirea e cea a umanitatii. Stiu ca cercul e o forma perfecta. Aici insa, trimiterea e la sferoidalul glob pamantesc, iar triunghiul e cel care isi impune lumina radianta.
Hm. Da, ai dreptate. E ermetic. Macar asa, cu ocazia comentariilor, cei care ajung la ele vor prinde mai mult din poem… Ar trebui sa le vada si altii, da…