lumea adam(a)ică

Concertul începe la 19 trecute fix, vorba clasicului. Membrii formaţiei sunt aplaudaţi, fluieraţi. Se scandează frenetic “Hill-song! Hill-song!”

Câteva melodii “băgate-n priză”. La oră, învăţăceilor li se “captează” atenţia. La concert, publicului i se face atmosferă. Lumea merge înainte, gesturile fundamentale se resemantizează, agora se aglomerează, şi cu spectatori, şi cu oratori. Mesajul nu vine numai de pe scenă, de la tribună, el este duplicat, reduplicat, multiplicat, implicat, explicat de ascultători. Mesajul e al tuturor, e Adevărul. Însă fiecare îşi are propria variantă de a-L face audibil, vizibil, fiecare Îl spune diferit. Trăirea nu e uniformă, nu vibrează toţi ca în faţa Unicului Adevăr. Fiecare îşi vorbeşte propria limbă, chiar dacă la microfon domină globalizanta engleză.

Textual, Darlene Zschech: “Dacă voi veţi tăcea, pietrele vor striga.” Con-textual(?). Publicul se conformează. Strigă. Fluierăturile fac contextul. Vecinul meu îmi strigă la ureche: “Cei de la Holograf ar fi invidioşi.”

Continue reading Chibiţ-impresii la Hillsong Timişoara – 2 oct. 07…