Nu i-am ştiut chipul, i-am ştiut cântecele pe de rost. Ce bucuroşi am fost cu toţii când mama a venit acasă cu o casetă cu cântece pentru copii! A fost mai preţioasă decât orice casetă de bijuterii din lume.
Printre cântece era acela cu licuricii, gâze mici, cu văpaie sub tunici, întrebaţi de la cine aveau lumină fără bec, fără uzină, de la cine-aveau neon fără tub, fără buton.
Pe versurile lui Traian Dorz, Nicolae Moldoveanu a compus nenumărate melodii. Dintre sutele de cântece ştiute pe de rost, acum mi-au rămas licuricii. Lumina lui Nicolae Moldoveanu s-a (de)săvârşit.
Pingback: Orga de licurici « lumea adam(a)ică
Pingback: Legenda licuriciului şi chintesenţa românească – Prostia ar trebui impozitata. Daca nu doare, macar sa coste