De deşteptare :)
iulie 30, 2007 at 12:08 am | In De toate | 2 CommentsDe Ziua imnului, un om din popor e întrebat de un reporter ce părere are despre imnul naţional. Răspunsul vine prompt:
- Nu prea înţeleg imnu’. Nu ştiu ce vrea să zică.
- Ce nu înţelegeţi, mai precis?
- Cuvintele alea: Deşteaptă-te, române! Adică ce vrea să spună? Că pân’atunci toţi o fo’ proşti?
Avem noi şi simţul umorului. Şi balcanism cât cuprinde.
Unii e (mai) deştepţi.
Şi ca să fie tot tacâmul, de Ziua imnului, până şi microfonul a amuţit. Imnul in absentia.
Ca la Crăciun Isus…
Limba noastră-i o comoară?
iulie 27, 2007 at 7:31 pm | In De vină | 14 CommentsDe-ar fi aşa… Dar nu e. O comoară este păstrată cu grijă, ferită de stricăciuni.
UNDE SE MAI SCRIE CORECT ÎN LIMBA ROMÂNĂ?
1. Limba română este supusă stricăciunilor de multe feluri. În orice club internet ai intra, aruncând o privire asupra monitoarelor, îţi vine să-ţi faci cruce:
“mg aksa /nashpa, m-ai stai / nu, k iar ma cert cu dady / trimitemi poza cu Roxy / nu sh ceti fac.. lasa-ma să plec / dute dr… / bin, te tzuc / i pup u2″
Lecţia de atenţie trează
iulie 26, 2007 at 11:59 am | In De gândit | 1 CommentDupă cum vă spuneam, unele coincidenţe te pun pe gânduri. Întâmplător, la distanţă de câţiva ani de la prima vizionare, am dat peste filmul “Grădina lui Celibidache” pe Mezzo. E genul de film pe lângă care nu poţi trece cu indiferenţă. Pasiunea nebună cu care îşi îndeplinea maestrul chemarea profesională ne evocă paulinicul parachinisis: “Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”. Celibidache a avut altă scală a valorilor, a optat pentru budism, s-a călăuzit după filosofia Zen. Există, în schimb, o extraordinară forţă de exemplaritate în viaţa lui.
Orga de licurici
iulie 24, 2007 at 12:56 pm | In De (la) prieteni | 10 CommentsTags: licurici, stele pe pamant
Unele coincidenţe ne deranjează, altele ne fericesc, iar altele pur şi simplu ne pun pe gânduri.
După ce am scris despre recuperarea amintirii cântecului cu licurici, iată ce îmi relatează o prietenă:
Am urcat pe partea de est a muntelui. Începuse să se întunece. Întrezăream, la răstimpuri, luminiţe îndepărtate, dar nu ştiam ce sunt. La un moment dat, luminiţele au devenit tot mai numeroase, o adevărată explozie. Parcă întregul cer se mutase cu stelele-i pe pământ. Am realizat brusc că eram înconjurată de o orgă de licurici! Am rămas fără cuvinte…
*
*
Asemenea coincidenţe trebuie că vin dintr-o vedere comună asupra lumii. 
De astă dată, şi o bucurie comună.
Din nou prin grădina lui Celibidache
iulie 23, 2007 at 11:07 am | In De viaţă | Leave a CommentPe Mezzo a fost programat în iulie curent filmul “Le jardin de Celibidache”/”The Garden of Celibidache”, un film documentar despre viaţa şi activitatea celebrului dirijor, maestru, profesor şi compozitor Sergiu Celibidache. După ce l-am cerut expressément la BNF, în urmă cu câţiva ani, l-am urmărit din nou, cu încordare.
Rugă fără timp precizat
iulie 23, 2007 at 10:04 am | In De îngânat | Leave a Comment- de rostit cu inima simplificată, în măsuri simple
Mon Dieu
je te remercie de ton amour
parfait et définitif
Donne-moi le pouvoir d’aimer
parfaitement et définitivement
comme Toi
Carnavalescul nostru de fiecare zi
iulie 22, 2007 at 12:15 am | In De gândit | 3 CommentsCiteam deunăzi despre o nouă modalitate carnavalescă de fiinţare: aceea a blogurilor, în care cei mai mulţi vin cu pseudonime şi măşti protectoare aplicate pe chip. Lăsând la o parte discuţia despre cât de “indescifrabil” ai putea fi pe propriul blog, cu condiţia de a rămâne sincer, o întrebare firească ce survine este următoarea: e cu putinţă ca în cazul blogurilor să avem de-a face cu un carnavalesc permanentizat? Blogurile sunt un “spectacol” de fiecare zi, pe când carnavalurile aveau/au loc la date fixe. Carnavalul e momentul de exces care precede o perioadă de post, când carnea este prohibită – carne + vale = adio carne. Avem atunci de-a face cu o “festivizare” permanentizată, necontrolată, carnavalescă a existenţei în cazul blogurilor? Dacă în timpul carnavalului, regulile vieţii obişnuite erau desfiinţate şi totul se desfăşura după reguli specifice timpului carnavalesc, ne întrebăm cum funcţionează sistemul de reguli în situaţia carnavalescului de pe bloguri.
Salvador Dali – Dominarea iraţionalului
iulie 18, 2007 at 10:16 pm | In de ochi(t) | Leave a CommentMuzeul de Artă din Timişoara găzduieşte până la sfârşitul lunii iulie o expoziţie de litografii (125) ale pictorului spaniol Salvador Dali, grupate pe trei teme: Don Quijote, Divina Comedie şi Decameronul. La acestea se adaugă patru colaje realizate împreună cu Robert Descharnes în 1962.
După cum se vede din temele abordate, această expoziţie poate fi considerată “livrescă”. Există un ritm al litografiilor expuse, cel puţin în ce priveşte Divina Comedie, pentru că fiecare cânt este ilustrat, de la Infern, traversând Purgatoriul, până la Paradis. Traducerea titlurilor litografiilor nu ni s-a părut mereu inspirată, dar aici găsiţi toate ilustraţiile şi titlurile în engleză şi franceză. Am reţinut îndeosebi Furiile (Infernul 9), Cei care se înghit reciproc (Infernul 30), Îngerul căzut (Purgatoriul 1), Cel de-al doilea cerc al muntelui purificării (Purgatoriul 13), Opoziţia dintre pacea cerească şi goana pământească (Paradisul 11) şi Strălucirea Beatricei (Paradisul 18). În “Cel de-al doilea munte…” apare o siluetă găurită în dreptul inimii. E grăitoare imaginea. Vă voi da o inimă nouă, în locul inimii de piatră, o inimă de carne (Ezechiel 36:26)…
Et si tu n’existais pas…
iulie 14, 2007 at 6:58 pm | In De toate | 3 CommentsDintre toate toposurile pe care le-aş evoca azi, am ales Centre Georges Pompidou; coloană sonoră Joe Dassin .
Cu biblioteca şi expoziţiile sale în perpetuă (per)mutare, Centre Pompidou decupează în tumultul existenţial un cronotop festiv.
Altul e ritmul de îndată ce ai dat piept cu tuburile acelea metalic-sticloase, ducând în înalt sau către pământ, după cum ţi-e direcţia. Alta e respiraţia acolo…
Je suis ici. Je suis jaloux.
La culture manipule. C’est peut-être beau, mais à quoi ça sert?
La vérité changera l’art.
Da, adevărul schimbă mai mult decât arta. Schimbă vieţi.
Bon anniversaire à toi!
Mi-au rămas licuricii
iulie 13, 2007 at 9:40 pm | In De viaţă | 1 CommentNu i-am ştiut chipul, i-am ştiut cântecele pe de rost. Ce bucuroşi am fost cu toţii când mama a venit acasă cu o casetă cu cântece pentru copii! A fost mai preţioasă decât orice casetă de bijuterii din lume.
Printre cântece era acela cu licuricii, gâze mici, cu văpaie sub tunici, întrebaţi de la cine aveau lumină fără bec, fără uzină, de la cine-aveau neon fără tub, fără buton.
Pe versurile lui Traian Dorz, Nicolae Moldoveanu a compus nenumărate melodii. Dintre sutele de cântece ştiute pe de rost, acum mi-au rămas licuricii. Lumina lui Nicolae Moldoveanu s-a (de)săvârşit.
Surprize fotografice
iulie 9, 2007 at 10:30 pm | In de ochi(t) | Leave a CommentPentru că din când în când verific topurile de pe www.photo.net, m-au surprins nişte imagini familiare – locativ familiare. În plus, am realizat că semnatarul lor e un fost student. Felicitări din parte-mi şi viaţă artistică îndelungată!
Mai multe aici.
În multe dintre imagini, lumina e personajul principal. În această fotografie, coloritul e superb: luminozitatea de la bază e întreruptă de umbrele copacilor, ca să fie mai apoi recuperată de superbissimul curcubeu. Există o fascinaţie triadică a stratificării. Mulţumiri!
“Supremul naş”
iulie 8, 2007 at 11:46 pm | In De toate | Leave a CommentAm pus în ghilimele titlul, fiindcă e preluat de pe un post TV. E drept că naş e şi cel din tren, care n-are cum accede la titulatura de “suprem”, că doar n-o să facă Băsescu pe supremul naş feroviar.
Zice Băsescu despre copila pe care a dus-o la botez: “a intrat păgână şi a ieşit creştină din biserică”.
Şi toate astea fără ştirea ei, sărăcuţa!
Deci suntem păgâni din naştere, creştinaţi cu voia părinţilor, naşilor şi preotului laolaltă. Ce mai legitimitate! În loc de “pui de năpârci”, “pui de păgâni”…
Preot păstor
iulie 6, 2007 at 9:55 am | In De gândit | 7 CommentsNe învaţau la biserică să nu citim Sfânta Scriptură, ca să nu ne rătăcim. Textele liturgice, sfinţii Părinţi, rugăciunile învăţate pe de rost, acestea erau esenţa religiozităţii noastre. După ce am început să citesc Sfânta Scriptură, am înţeles că noi eram cei care adăugam la ea.
În cei patru ani de teologie ortodoxă, nu am primit răspunsurile de care aveam nevoie pentru a înainta în viaţa spirituală. Căutarea mea după Adevăr nu găsise astâmpăr.
Câtă vreme am fost preot, mi-a fost greu uneori să iau bani de la oameni pentru rugăciunea de iertare a păcatelor, în special de la femeile în vârstă.
După ce L-am întâlnit cu adevărat pe Cristos, n-am mai putut să mă întorc la preoţia mea. Eu nu le puteam ierta oamenilor păcatele. Nu mai puteam să spovedesc pe cineva şi să-i iau banii degeaba. Minciuna nu rima cu credinţa mea adevărată.
Totul s-a întâmplat din cauza unui om deosebit, a cărui viaţă este o evanghelie vie…
America, America
iulie 6, 2007 at 8:53 am | In (D)evenimenţial | Leave a CommentTags: 4 iuile, America
Mărturisirea de la începutul filmului: “Mă numesc Elia Kazan, sunt turc prin naştere, grec prin sânge şi american pentru că unchiul meu a făcut o călătorie” sintetizează esenţa dramei pe care o trăieşte personajul principal. Într-o Anatolie oprimată de turci, comunitatea de greci din care făcea parte Stavros devine scena unui pogrom devastator. Stavros decide să emigreze în America, împreună cu prietenul său, Vartan, însă acesta va muri înainte să-şi pună ei planul în aplicare. Stavros porneşte către pământul făgăduinţei, însă traseul său existenţial va fi unul bulversat, deosebit de tensionat. Pe alocuri, drama lui se suprapune cu a altora, pierde toate bunurile pe care i le încredinţase tatăl său, caută să-şi câştige existenţa muncind din greu în port, se logodeşte cu fata unui bogat negustor de covoare, rupe logodna cu ea şi îşi cumpără un bilet până în America, trăieşte o poveste de iubire cu soţia unui emigrant armenian. Filmul este dramatic, emoţionant, teribil de realist.
De ziua Americii, steaguri în-stelate, hamburgeri, baloane şi artificii – şi multă moarte întreţesută printre rânduri! La Mulţi Ani, America!
*
*
Copilării
iulie 6, 2007 at 12:13 am | In De viaţă | Leave a CommentEra lumină văratică şi erau copii mulţi. Pe lângă invitaţi, erau cei adunaţi de pe uliţă.
Ea îi învăţa tot felul de jocuri. Pregătise 12, exact câţi ani împlinea. Le decupase flori din hârtie colorată. În interiorul florii, scrisese o invitaţie. Întâlnirea nu era prevăzută la o anumită oră, aşa că spaţiul pentru oră rămăsese liber.
Apoi împăturise florile şi le prinsese cu un ac. Am întrebat-o de ce. Ca să fie boboci mi-a răspuns. Imaginaţi-vă o floare de hârtie împăturită ca un boboc!… Nelalocul ei, şi totuşi, copilărită.
Când lucrurile sunt făcute, le desfacem. Când sunt desfăcute, le facem la loc… le refacem.
Şi totuşi… cine nu va primi Împărăţia ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea…
Incipit
iulie 5, 2007 at 8:21 pm | In De toate | 12 CommentsBine aţi venit!
Aşa se începe.
Uneori le fac pe toate cum trebuie, cum se cuvine, cum se cade, de vreme ce sunt cumsecade.
Nu veţi găsi nimic nou sub soare aici. Aici doar veţi respira odată cu mine: adam(a)ic.
Şi fiindcă va fi fără politică şi sex, ratingul nu va creşte ca-n poveşti: într-o zi cât la alţii în şapte.
Nicio grijă pentru sociofobi. Nicio grijă pentru sociomani.
Lumea adam(a)ică tolerează bine contradicţiile.
← ? → ↑ ? ↓ ↔ ? ↕
Lumea adam(a)ică e un fel de privelişte printre Boţeţ şi Sene. În spate, familiarul. În stânga şi-n dreapta, limitele. În faţă, provocarea.
de (re)ţinut minte
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu.-
de (a)mestecat
Fictiune vs Realitate
-
-
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
